Raluca Crisan header image

Gaura neagră a conservatorilor

Post to Twitter

Din ciclul cu baba, piaptănul şi ţara:

“Partidul Conservator cere anularea experimentului propus de Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) care presupune ciocnirea particulelor sub-atomice, la viteze comparabile cu cea a luminii”, se arată într-un comunicat de presă al partidului. Mai mult, PC pichetează sediul Reprezentanţiei Comisiei Europene în România şi trimite scrisori de protest tuturor ambasadelor ţărilor membre CERN şi ţărilor sau organismelor internaţionale cu statut de observator la CERN.

“Atîta timp cît reprezentanţii Centrului European pentru Cercetare Nucleară au admis ca acest proiect ar putea duce la apariţia unor găuri negre, sîntem de părere că experimentul în sine trebuie oprit imediat”, scrie senatorul conservator Marius Marinescu, promotorul protestului.

Acuma eu stau şi mă întreb: de ce i-e frică lui Marinescu de o amărîtă de gaură neagră? Cu ce i-a greşit biata, de merge omul să protesteze să se anuleze un experiment de patru miliarde de euro? Şi n-am găsit decît o explicaţie: Marius Marinescu şi PC se tem că găurile negre le vor absoarbe voturile la alegeri.

Pentru ei, dar şi pentru cei care încă nu l-au văzut, super-clipul rap al cercetătorilor îl găsiţi aici.

Update: de la miting, via hotnews:

Teodor Tulpaz, “simplu membru”al PC:

M-au sunat de la partid si mi-au spus despre ce e vorba si daca nu pot sa aduc doi trei oameni. Fiind o chestiune atat de importanta sigur ca am reactionat”.

Omul profan, de pe strada, zice: Bun parerile sunt impartite, da’ tot tre’ sa mor intr-o zi de ceva. C-oi muri de pui clorinat, c-oi muri de gaura neagra, tot oi muri de ceva“.

Frate, şi ne mai plîngem de ţara în care trăim, cînd e atît de veselă!


Postări similare

0 Comments on “Gaura neagră a conservatorilor”

Leave a Comment

SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline

Twitter links powered by Tweet This v1.8.2, a WordPress plugin for Twitter.