Pe scurt: O femeie a pierdut repartiţia de apartament în Oser pentru că unei funcţionare din primărie nu i-a plăcut adeverinţa ei, chit că era legală şi conformă şi, în plus, venea de la o direcţie subordonată Consiliului local.
Pe mai lung: Consilierii locali au aprobat astăzi, la finalul unei şedinţe condimentate cu bancuri proaste şi prea multe intervenţii aiurea, listele beneficiarilor de locuinţe sociale, cu aplicabilitate concretă pentru blocurile din Oser. A intervenit o domnişoară profesoară din Republica Moldova, care era la trei puncte sub linia de eligibil. Ca repatriat, trebuia să primească nişte puncte în plus, care i-ar fi adus locuinţa. Funcţionarii nu ţinuseră cont de adeverinţa ei de repatriat nici la prima verificare, nici după contestaţia pe care o depusese.
Iniţial, femeia fusese la primărie, de unde primise lista actelor ce trebuiau depuse la dosar. Printre altele, acolo scria: “adeverinţă care să ateste statutul de repatriat”. De bun simţ, femeia a mers la Evidenţa Populaţiei (subordonată CL!), că doar ştia că acolo e pe liste de cînd primise primul buletin românesc. Ăia i-au dat, cum s-au priceput şi ei, o adeverinţă pe care scria “şi-a stabilit domiciliul în România ca urmare a repatrierii”. Clar destul, nu?
Nu şi pentru onor angajata Primăriei. Care apucase să primească înainte alte adeverinţe, de la alţi repatriaţi, care se gîndiseră ei că e mai sigur să ceară un “docoment” de la MAE. Aşa că amintita cucoană a considerat că ăla de la Evidenţa Populaţiei nu e bun. Probabil nu umblase destul femeia ca să merite o casă…
Discuţiile în consiliu s-au încins. Oamenii au văzut şi ei absurdul situaţiei: “Nu trebuie să stabilească o funcţionară din primărie cum să arate o adeverinţă”, a spus un ales. Ba chiar Ionică Pop şi-a sunat fiul, şi el repatriat, să-l întrebe la el cum a fost procedura şi ce documente şi adeverinţe au rezultat odată cu buletinul, doar de la Ev. Pop., sau şi de la MAE?
Într-un final, aleşii au recunoscut, cu jumătate de gură, că biata moldoveancă nu avea nici o vină şi avea dreptul la locuinţă socială. Dar le-a fost tîrşă să mai modifice listele (că doar nu e vina celui de pe ultimul loc, care şi-ar fi pierdut el casa, nu?) Aşa că viceprimarul care a girat întreaga activitate (pe drept cuvînt herculeană, cu mii de dosare de verificat şi mii de poveşti ale oamenilor amărîţi de ascultat) a concluzionat în stil tipic mioritic, chit că e conaţional: “Doamna rămîne în evidenţă şi cred că va fi rezolvată în scurt timp”.





0 Comments on “Birocraţia în floare”
Leave a Comment