Obiectivitatea presei în România sau Cum poţi să devii fostul viitor purtător de cuvînt al Guvernului

Rareş Niculescu nu se numără printre prietenii mei. Mi-ar plăcea să cred că nici printre duşmani. Ca atare, am încercat să privesc „cazul Niculescu” de la mijlocul acestei luni din perspectiva puterii şi, totodată, a obiectivităţii de care dă dovadă presa din România. Un mini-studiu de caz, realizat după după finalizarea subiectului (guvernul o va numi pe Ioana Muntean purtător de cuvînt, după cum anunţă mai toată presa de duminică şi luni).

Trustul Realitatea – Caţavencu a dus o adevărată campanie de linşaj mediatic împotriva lui Niculescu; rolul principal l-a avut Realitatea Tv - prin ştiri, dar mai ales prin cele două (parcă) emisiuni „dedicate”, realizate frapant de asemănător cu „cazul Orban” din iarna trecută; în roluri secundare au fost Academia Caţavencu şi Cotidianul. Motivul acestei campanii îl ştiu boşii din trust, eu pot doar să speculez (antipatii personale, interese personale, negocierea bugetelor de publicitate sau altele). Fac o mică paranteză: martorul folosit de trust, care a apărut anonim, blurat şi cu vocea modificată pe Bucureşti, a fost dat în buletinul local cu faţă şi voce, de-am putut vedea cu toţii tipa blondă, destul de solidă, cu păr lung, care vorbea. Tipă care povestea cu lejeritate de „Paul”, referindu-se la Paul Cecan, în timp ce acesta a dat în scris şi pe semnătură că nu o cunoaşte.

Revenind, n-am făcut monitorizare scrisă pe emisiuni, dar iată materialele din Cotidianul:

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, implicat într-o bătaie – 8 februarie, pe online; ştire scurtă, „la prima strigare”: că a fost implicat şi ce zice el. O precizare necesară şi la alte materiale: Rareş nu era la momentul respectiv purtătorul de cuvînt al Guvernului, ci persoana nominalizată pentru acest post. Era europarlamentar.

Purtătorul de pumni al Guvernului: Rareş Niculescu – 8 februarie, mai tîrziu; o reamintire a faptului că pentru mulţi jurnalişti români nu există prezumţia de nevinovăţie: verdictul e dat deja, din titlu. Altfel, sînt citaţi şi Rareş şi un prieten de-al acestuia, precum şi reprezentanţii jandarmeriei, cu următoarele nuanţe:

- Rareş „spune”, „a susţinut”, „a declarat”;

- jandarmeria „îi infirmă declaraţiile”, iar purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei, „a declarat pentru Cotidianul cum s-au întîmplat lucrurile” şi a mai „precizat”;

- Cotidianul face o eroare logică, indicîndu-l pe Paul, fratele lui Rareş, ca fiind al treilea participant, cu toate că jandarmii dăduseră (pe modelul poliţiei, cunoscut de majoritatea jurnaliştilor) iniţialele în ordinea nume – prenume, iar în acest caz era vorba de P.N. şi nu N.P.;

- materialul aminteşte ascensiunea politică a lui Niculescu într-o casetă la final, cu titlul: „Sfetnicul lui Boc şi Blaga, decorat de Băsescu cu <Bărbăţie şi credinţă>”;

- ca linkuri, se oferă declaraţia lui Rareş la Realitatea FM, din care se aminteşte: „Am băut o bere… nu le-am ţinut socoteala”, şi „mărturia unui om care susţine, pe blogul jurnalistului Mihnea Măruţă, că l-a văzut pe Rareş Niculescu lovind o femeie în timpul scandalului”;

Purtătorul de pumni al Guvernului n-a mai depus plângere penală – 9 februarie; materialul de a doua zi are ca pretext declaraţia lui Rareş „la cald” că va depune luni, 9 februarie, „la prima oră”, plîngere penală împotriva echipei Jandarmeriei. E citat Rareş care spune că încă nu a depus plîngerea şi are la dispoziţie un termen legal de două luni pentru acest lucru, apoi şi poliţia cu ce au făcut şi reprezentanţii ei şi că nu s-a depus nici o plîngere.

„Rareş Niculescu i-a tras un pumn prietenei mele” (Video) – 10 februarie; pe principiul „nici o zi fără o ştire pe subiectul fierbinte”, materialul este despre un martor anonim care povesteşte incidentul. Un verdict e dat încă din chapeau: „Povestea incidentului în care a fost implicat europarlamentarul Rareş Niculescu nu este nici pe departe aşa grozavă precum au prezentat-o presa şi deputatul însuşi, potrivit unui martor aflat în acea seară în club.”

Articolul transcrie mărturia părtinitoare a martorului: „s-au luat de un copil, Paul are 19 ani”, „se vedea că erau băuţi”, Niculescu „tot zicea că el sună, el rezolvă, că nu ştim cine este el”; martorului i s-a părut „ruşinos” că Niculescu a declarat poliţiei că l-a bătut o fată, făcîndu-se de rîs în faţa acestora.

În ceea ce priveşte replica lui Niculescu, aceasta este, practic, inexistentă. Doar la finalul materialului se aminteşte, într-o frază, că „a susţinut din prima clipă că el a fost victima agresiunii oamenilor de pază din club şi a abuzurilor Jandarmeriei”. Cu alte cuvinte, nu a fost întrebat de noile acuze, contrar oricăror norme deontologice.

Boc nu-l mai vrea pe Niculescu purtător de cuvânt- 13 februarie; declaraţia lui Boc şi o mică manipulare la final: „El a afirmat că a fost agresat şi chiar lipsit de libertate de către oamenii de paza ai clubului, însă presa centrală a relatat, în baza unor declaraţii ale unor martori, că europarlamentarul clujean ar fi provocat scandalul şi chiar ar fi lovit o fată.”

Trustul lui Voiculescu s-a cam abţinut – cîteva ştiri, referiri în emisiunile de la 10 seara de pe Antena 3, menţiuni mici în Jurnalul Naţional; critica s-a focusat pe Emil Boc şi „oamenii lui”, anteniştii folosind incidentul în care a fost implicat Rareş Niculescu pentru a lovi în Boc (spre deosebire de Realitatea – Caţavencu, unde atacul la persoană a fost furibund, Boc fiind ţintă secundară).

Surprinzător la prima vedere, Cancan, tabloidul cel mai influent la această oră, a tratat subiectul cu parcimonie: o ştire pro-Rareş cu titlul Rareş Niculescu: Îmi scot certificat medico-legal, apărută pe 12 februarie, adică la cîteva zile bune după pornirea scandalului, şi o notiţă după ce Boc a anunţat că probabil nu-l va mai numi pe Niculescu.

În ceea ce priveşte celelalte cotidiene importante, situaţia a stat cam aşa:

- Gîndul a dat trei materiale, dintre care primele două cu viziuni diametral opuse în titlu: Purtătorul de cuvînt al Guvernului a împărţit pumni într-un club de manele -9 februarie; material bazat în mare parte pe declaraţiile lui Rareş şi ale locotenentului Ilie Milici, respectiv Exclusiv Gîndul: Rareş Niculescu reclamă „linşajul mediatic” şi explică de ce apare în imaginile din clubul de manele -12 februarie; acesta pune accent pe faptul că „poliţia i-a sancţionat pe cei acuzaţi de acesta (Rareş – n.m.) că l-ar fi agresat” şi prezintă răspunsurile lui Rareş la acuzaţii aduse în diverse articole din presă. Al treilea material e bazat pe declaraţia lui Boc de „puţine şanse”, titlul fiind Pumnii de la Cluj l-au scos pe Rareş Niculescu din planurile premierului (13 februarie).

- Evenimentul zilei contorizează trei materiale, un editorial şi un interviu cu Rareş. În Purtătorul de scandal al guvernului (9 februarie) sînt citaţi martori anonimi, jandarmi, şeful firmei de pază şi Rareş. Al doilea articol, Liderii PDL Cluj vor casetele încăierării (10 februarie) se focusează pe filmarea incidentului şi cîteva mărturii nominale şi are o casetă: „Antecedente”, care începe aşa: „De-a lungul timpului, numele lui Rareş Niculescu a fost legat şi de alte scandaluri asemănătoare”, exemplificînd cu o situaţie din vara trecută, în urma căreia Niculescu a depus (şi apoi a retras-o) o plîngere penală împotriva forţelor de ordine. Cel de-al treilea material e tot pe anunţul lui Boc si a aparut in 14 februarie.

Editorialul Doi parlamentari au avut o dispută aprinsă la Ateneu e semnat de Călin Hera şi vorbeşte despre manelizarea clasei politice româneşti, iar interviul Rareş Niculescu: “Nu mă agăţ de nici o funcţie” prezintă varianta lui asupra situaţiei. Atît interviul, cît şi editorialul au apărut în 11 februarie.

- Adevărul e cel mai productiv dintre acestea: şapte articole şi un editorial (potrivit site-ului, nu ştiu exact care dintre materiale au apărut pe ediţia de zi şi care pe cea de seară).

Purtătorul de cuvînt al Guvernului, bătut de bodyguarzi într-un club clujean – 8 februarie; materialul îl citează pe Rareş prin clujeanul.ro şi pe martorul anonim care a postat „pe un blog”.

Purtătorul de cuvînt al lui Boc, amendat pentru scandal – 9 februarie; Rareş „susţine”, „contestă” şi „a ţinut să precizeze”; jandarmeria „spune” şi mai e cu „potrivit”. Articolul are şi un sondaj pe tema „Cine minte”.

Niculescu, bătăuş de fete în cluburi de manele -9 februarie; chapeau-ul dă sentinţa unilateral: „Martorii oculari susţin că purtătorul de cuvînt al guvernului a împărţit pumni în clubul de manele <Romantic> din centrul Clujului. Doi martori oculari confirmă faptul că purtătorul de cuvînt al Guvernului, Rareş Niculescu, a lovit o tînără în noaptea de vineri spre sîmbătă, în scandalul din clubul Romantic”. Se rezumă apoi conflictul şi se citează „pe larg” martorii oculari – unii anonimi şi PNL-istul Virgil Pop, precum şi comunicatul de presă dat duminică de Niculescu şi patronul clubului.

Bătaie pe „Şapte lanţuri şi-o cătuşă” 10 februarie; în mare, aceleaşi informaţii cu articolul anterior. Ultimele trei intertitluri sînt „Scandalagiu recidivist” (cu referire la Rareş), „Decorat cu <Bărbăţie şi Credinţă>” şi „Prietenii de şpriţ”. Sondajul de lîngă articol încearcă să împartă vina, opţiunile fiind „Rareş Niculescu”, „jandarmii” şi „bodyguarzii din club”.

Vitejii de la două noaptea- 10 februarie; editorial semnat de Grigore Cartianu, face o paralelă între Marian Cozma şi Rareş Niculescu. Fiind un material de opinie, nu e cazul unei analize de obiectivitate.

În barul Romantic răsună încă ecourile scandalului de sîmbătă – 10 februarie; chapeau: „Europarlamentarul Rareş Niculescu este subiect pentru poveştile celor din clubul de manele. Cel mai la modă club de manele din oraş are acum un nou renume – <clubul unde s-a bătut Rareş Niculescu>”. Articol despre atmosfera de la club, cu intertitlu despre „development”: alţi patru amendaţi, Niculescu n-a depus plîngere.

Încă patru amenzi în „scandalul Rareş Niculescu” – 11 februarie; în mare parte, informaţiile din finalul materialului anterior.

Boc: Puţin probabil ca Niculescu să mai fie purtătorul meu de cuvînt – Declaraţia lui Boc de la Cluj (13 februarie).

Nu ştiu dacă a fost premieră, dar trebuie amintit că subiectul a pornit de la un comentariu postat pe blogul lui Mihnea Măruţă (care a devenit apoi post de sine stătător). „Sursa” şi-a ales cu mare atenţie unde să dea „bomba” – blogul lui Mihnea este unul dintre cele mai citite şi influente bloguri din lumea jurnalistică. Nu pot să nu mă gîndesc cît de puţin s-ar fi mediatizat subiectul dacă era postat pe un blog puţin cunoscut, chiar dacă ar fi fost al vreunui jurnalist clujean din „liga mică”.

În ceea ce priveşte felul în care presa clujeană a tratat subiectul, mă rezum la o remarcă: Rareş Niculescu trebuie că are mulţi prieteni printre jurnaliştii şi şefii de presă din Cluj.

Postări similare

• 3 December, 2009 -- Presa în campania electorală. Obiectivitate, partizanat, respect