Eşti politician şi un ziar îţi propune să scrii un material de opinie. Te interesează, pentru că îţi poate creşte notorietatea, abordezi ce subiect vrei şi e gratuit. Dar nu ai încredere în scriitura ta, mai ales că ai citit materialele altora ca tine, scrise chiar de ei, rezultînd ori platitudini, ori articole fără cap şi coadă. Şi atunci apelezi la un consilier (au făcut-o şi alţii), despre care crezi că are condeiul mai bun.
Fie ţi-l „serveşte” el cap – coadă, fie discutaţi tema şi abordarea, apoi el îl scrie. Oricum, îl predai ziarului şi apare cu semnătura ta. Clar, ţi l-ai asumat.
Ulterior, se dovedeşte că materialul semnat de tine e un plagiat şi e găsită sursa plagiatului, generîndu-se un subiect de presă unde, fireşte, ţi se cere şi ţie poziţia. Ce spui?
Mă interesează răspunsul, motivarea lui şi previzionarea urmărilor.
Precizare:
Da, întrebarea mea a pornit de la o situaţie reală. Dar am romanţat-o, pentru că mă interesează subiectul teoretic ca principiu şi nu personajele reale care au cauzat situaţia.
on May 21st, 2009 at 9:56 pm
pe nimeni nu intereseaza ca te intereseaza. asta daca nu ti-ai dat seama din abundenta de comentarii si raspunsuri.
cum e sa pui intrebari “publicului” si sa nu-ti raspunda nimeni. inseamna ca nu exista public?
on May 22nd, 2009 at 8:49 am
Spui foarte simplu: ala care a scris in locul meu e un idiot si va fi dat afara in secunda a doua. Dupa care il suni si il dai afar. Dupa care dai un comunicat in care spui ca omul a fosta data afar.
Si ii spui si numele sa stie tot orasul cine face astfel de magarii.
S-a intamplat asa? Nu. Politicianul in cauza i-a cerut aceluiasi om (banuiesc) sa scrie replica. Iar omul ala s-a si conformat (banuiesc). Si toti uita rapid ce s-a petrecut.