Raluca Crisan header image

Lipsa promovării sau un concert ratat

Post to Twitter

(Post întîrziat)

Nu, nu e despre Ridzi. E despre un concert de la Cluj, care s-a desfăşurat pe 11 iulie, dar de care n-am apucat să scriu deoarece am fost prinsă între prea multe treburi. Era sîmbătă seara, puţin înainte de ora 11 şi, într-o pauză de la lucru, am început să butonez telecomanda după ritualul obişnuit. M-am oprit pe TVR 3, unde se transmitea în direct de la Cluj un concert al celor de la Timpuri Noi, aflaţi destul de în vervă.

M-a frapat publicul: cîteva (puţine) zeci de oameni, de nu mai ştiau operatorii cum să filmeze să nu se vadă absenteismul. Curioasă, am vrut să aflu despre ce era vorba şi am “gugălit” puţin. Spre surprinderea mea, am aflat că este vorba de o serie de acţiuni, intitulate “Mişcarea pentru reciclare” şi organizate de Ministerul Mediului, în colaborare cu TVR şi avînd o serie de sponsori şi parteneri media. Caravana se deplasa prin ţară şi sîmbătă, 11 iulie, fusese ziua Clujului, cu o serie întreagă de acţiuni în timpul zilei şi cu concertul de seară. Trecusem şi eu pe la prînz prin centru, dar nu văzusem nimic să-mi atragă atenţia: nu-mi dăduse nimeni nici un fluturaş, iar pe cilindrii de afişaj (cei vechi, folosiţi şi înainte, nu monştrii de pe Eroilor) pe care obişnuiesc să mă uit după evenimente nu zicea nimic de vreun concert Sarmalele Reci şi Timpuri Noi în zona Iulius Mall (cum am aflat ulterior). Am văzut că pe presa online se anunţase cîte ceva, dar fie fusese cu prea multe zile înainte ca să fi reţinut eu, fie nu observasem ştirea de sîmbătă. Că nu mi-ar fi stricat o pauză şi m-aş fi dus la concertul respectiv.

Ca mine, probabil şi alţii. Şi aşa se explică de ce la un concert gratuit, sîmbătă seara, cu două trupe bune, s-au strîns atît de puţini oameni. E vorba de promovare. Într-un oraş precum Clujul, chiar dacă încercăm să “uităm” acest lucru de cele mai multe ori, presa are o audienţă mică. Şi promovarea unui eveniment de interes general nu are voie să se limiteze la apariţii în presă şi împărţirea de pliante cîteva ore în două zone din centrul oraşului, într-o sîmbătă de vară, cînd nu sînt mulţi trecători.

Sînt convinsă că celor de la minister “le-a dat” foarte bine acţiunea de la Cluj: au enumerat apariţiile media, s-au lăudat cu numărul de fluturaşi împărţiţi (cîţi au ajuns în primul coş de gunoi nu mai e cuantificat) şi cu voluntarii angrenaţi. Au “bifat” toate acţiunile propuse. Că la impact real oricum nu se aşteaptă nimeni. Dar aş fi curioasă să ştiu ce-au gîndit cei de la Timpuri Noi şi Sarmalele Reci, care s-au trezit în situaţia neplăcută de a concerta în faţa cîtorva oameni. Şi nu fiindcă clujenilor nu le-ar plăcea muzica lor. Ci din cauza promovării neadaptate.

Postări similare

2 Comments on “Lipsa promovării sau un concert ratat”

  1. #1 psaico
    on Jul 20th, 2009 at 11:04 pm

    eu am aflat dintr’o alerta, primita pe mail, pe cuvantul “cluj” insa era ceva de genul “diseara concertam …” era deja prea tarziu sa promovez. nici un comunicat de presa, in presa locala nu citisem nimic .. chiar promovare zero :|
    pacat de eveniment si pacat ca sunt cateva evenimente pe an, in Cluj, care au parte de aceasi soarta.

  2. #2 Raluca
    on Jul 20th, 2009 at 11:10 pm

    căutînd retrospectiv pe google, am observat că în presa locală s-a scris (e drept, majoritar sîmbătă, cînd audienţele sînt şi mai scăzute). cred, însă, că şi dacă în presă s-ar fi mediatizat mai mult, promovarea nu trebuia să se limiteze la acest mijloc de comunicare, ci ar fi trebuit să încerce să ajungă la oameni prin mai multe mijloace, online şi offline. ca de exemplu site-ul tău.

Leave a Comment

SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline

Twitter links powered by Tweet This v1.8.2, a WordPress plugin for Twitter.