Raluca Crisan header image

Cuba într-o poveste şi 300 de poze

Post to Twitter

Ancuţa Abrudan şi Sandu Cuturela au lansat zilele trecute o colecţie al cărei fan mă declar, mai ales după ce-am savurat prima apariţie: Lumea în 300 de fotografii. O ţară pentru fiecare volum. Destinaţii exotice, la care puţini dintre noi vor ajunge (cum este primul volum, Cuba), destinaţii a căror poveste, odată aflată, ne va face să mergem într-acolo (cum ar fi, de exemplu, Portugalia).

Principiul după care se ghidează m-a cucerit: fără destinaţii „turistice”, fără mers „în turmă”, fără sponsorizări creatoare de obligaţii. Lumea de după perdea. Fără vreo pretinsă obiectivitate, prin ochii lor.

Cuba „am răsfoit-o” pe îndelete în două după-amieze, prinsă între două porniri: să savurez pozele lui Sandu (care îşi poate transforma oricînd hobby-ul în profesie, dacă vrea) sau „să fug” de la un text al Ancuţei la altul, ca să văd continuarea poveştii şi disecarea paradoxurilor dintr-o perspectivă comunicaţională. Experienţa şi-a spus apăsat cuvîntul în cazul amîndurora.

„M-au prins” iremediabil. Au reuşit, în tandem, să captureze „esenţa” Cubei şi să ne-o arate mai bine decît orice roman sau film documentar. De pe la jumătatea cărţii începusem să fac calcule de credite şi rate…

Nu mă pricep la recenzii şi nu vreau să vă stric plăcerea descoperirii. Dacă vreţi să aflaţi mai multe, intraţi pe http://300photo.ro/, site-ul oficial, unde veţi putea răsfoi virtual fragmente ale volumului şi de unde îl puteţi şi comanda. Dacă vreţi o recenzie, daţi o geană şi pe la Tibi Fărcaş.

Postări similare

  • Nu sînt postări similare

2 Comments on “Cuba într-o poveste şi 300 de poze”

  1. #1 bambi
    on Jul 30th, 2009 at 8:32 am

    Este vorba despre acelasi Sandu Cuturela care a facut afaceri imobiliare in padurea Baneasa, imbogatindu-se subit in 2005-2006 pe seama defrisarii padurii de catre o mana de politicieni si bogatasi?
    Acum se plimba prin lume si pare intelectual cu aceste fotografii inteleg! Degeaba a curs cerneala in Catavencu si alte ziare, bogatii fac tot ce stiu ei mai bine!

  2. #2 Raluca
    on Jul 30th, 2009 at 10:56 pm

    Nu văd legătura dintre supoziţiile dvs. şi demersul celor doi, care mi se pare interesant şi pe care îl susţin.
    Cît despre Caţavencu… să fim serioşi. Pînă cînd nu arată ce e în ograda lor degeaba se iau de alţii.

Leave a Comment

SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline

Twitter links powered by Tweet This v1.8.2, a WordPress plugin for Twitter.