Graţie Ancuţei, prin intermediul căreia am cunoscut-o pe Veronica (profa), şi Ambasadei Portugaliei la Bucureşti, care finanţează o serie de cursuri gratuite la nivel de începător, destinate în special celor care nu mai sînt studenţi. Cursul ăsta îţi creşte într-adevăr apetitul (doar cui nu-i place portugheza?) – credeţi-mă, luna viitoare absolv
Apoi, prin zilele filmului portughez, la care vă invit şi pe domniile voastre, după cum urmează (cine, ce, cînd, cum şi unde – nu neapărat în această ordine):
Marţi, 23 februarie, ora 18.30: Miracolul după Salomé (2004); regia –Mário Barosso; ecranizare după romanul omonim al lui José Rodrigues Miguéis; acţiunea se întâmplă în Portugalia anului 1917, imediat după apariţia Sfintei Fecioare de la Fátima. Trailer aici.
Miercuri, 24 februarie, ora 18.30: Cinci zile, cinci nopţi (1996); regia – José Fonseca e Costa; ecranizare după romanul cu acelaşi nume al lui Álvaro Cunhal; acţiunea se desfăşoară de data aceasta în Portugalia anilor ’40, în plină dictatură salazaristă. Secvenţe aici.
Joi, 25 februarie, ora 18.30: Tărîmul şoaptelor (2004); regia Margaridei Cardoso; adaptare cinematografică a romanului omonim al Lídiei Jorge; e despre războiul colonial din Africa de la sfîrşitul anilor ’60 – începutul anilor ’70. Trailer aici.
Toate proiecţiile vor avea loc la Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 24, etajul 1. Intrarea este liberă (daţi un semn dacă vreţi să mergem în gaşcă!). Filmele au subtitrare în limba română (mulţumesc de trasul de mînecă, Zuzu).
Vizionările sînt organizate de Casa Municipală de Cultură şi Biblioteca Portugheză de la Facultatea de Litere a UBB, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Cluj-Napoca, al Ambasadei Portugaliei la Bucureşti şi al Institutului Camões din Lisabona.
(Ne) vedem!
P.S. Staţi pe-aproape pentru alte „portughisme” în oraşul lui „no” şi „ioi”. Anul e abia la început!





on Feb 18th, 2010 at 4:35 pm
Subtitrari o sa fie?
on Feb 18th, 2010 at 5:48 pm
da, filmele sînt subtitrate în română