265 de români au răspuns pînă acum cu „da”: vor să fie preşedinte de filială la Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale. 265 este numărul celor care au aplicat, în ultimele zece zile, pentru postul anunţat pe bestjobs.ro.
De la „descrierea firmei” aflăm că „Partidul Popular al Protecţiei Sociale (P.P.P.S.) este singura forţă politică alternativă care se adresează cetăţenilor României, avînd ca scop principal îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale tuturor categoriilor sociale defavorizate din România, mai ales a tinerilor, pensionarilor, şomerilor şi altor categorii sociale”.
Oferta mai puţin obişnuită li se adresează atît celor fără experienţă, cît şi celor cu peste cinci ani munciţi. Salariul oferit este de 200 – 300 de euro pe lună (cu carte de muncă) şi sînt disponibile 50 de posturi. Fiecare dintre acesta se ocupă „imediat după formarea filialei şi îndeplinirea targetului”, potrivit anunţului amintit. Se cere o perioadă de probă de o lună.
Studiile superioare constituie un avantaj, dar numai dacă sînt într-unul din domeniile Management, Ştiinţe politice şi administrative, Drept, Ştiinţe economice, Inginerie, Medicină, Marketing, Turism, Psihologie – sociologie, Agronomie, Relaţii publice şi comunicare. De ce nu le-or fi plăcînd profesorii (absolvenţii de Litere sau Matematică), numai ei ştiu. Limbile străine „avantajoase” sînt doar engleza, franceza şi germana (deci rusa niet!), iar nivelul mediu sau avansat al experienţei politice este şi el un atu.
Candidatura se depune trimiţînd „CV-ul personal actualizat la zi, scrisoarea de intenţie cît şi un plan strategic de lansare în politică la nivelul local” la o adresă de email a partidului. Primul pas este, însă, răspunderea la patru întrebări online:
„Ce te motivează să aplici pentru acest post?”
„În cît timp estimezi că poţi să-ţi forezi o echipă de minim 10 persoane care să se ocupe împreună cu tine de imaginea viitoarei formaţiuni politice?”
„Cîţi oameni poţi convinge să te susţină pentru ceea ce vrei să faci şi să reprezinţi în oraşul tău?”
„Eşti dispus la o perioadă de probă de o lună, în care să îţi dovedeşti, inclusiv, abilităţile de lider? (sic)”
Numărul mic de candidaturi (mai ales că sîntem în perioadă de criză) poate fi pus pe seama faptului că cel care a postat anunţul este mai puţin familiarizat cu formatul de CV de pe bestjobs.ro şi solicită la „experienţă” minim un an în următoarele domenii: „Altele”, „Elevi/studenţi”, „Guvern/instituţii”, „Non-profit/voluntariat”, „Secretariat/administrativ”.
Ce ziceţi, cine vrea să fie preşedinte la PPPS Cluj? Dar în alte judeţe?




0 Comments on “Vrei să fii preşedinte de filială de partid?”
Leave a Comment