Aşa că, alături de „prinţesa Briana” (cine o fi şi doamna în cauză), Dan Diaconescu a purces la comentarea situaţiei la nivelul privitorilor lui, pentru ca şi cei mai puţin familiarizaţi cu procedurile să înţeleagă ce se petrece. A fost spectaculos, dintr-un punct de vedere: veneau SMS-uri de la privitori cu informaţii despre cîte un protagonist, auzeam comentarii spumoase, de genul „uite-l şi pe Nini Săpunaru, cu burtică, aşa”, „x-lescu vorbeşte la telefon, nu ştim cu cine”.

Am fost şocată – e drept, nu mă mai uitasem la şedinţele deputaţilor de vreo doi ani – cînd mi-am dat seama că oamenii aceia decid pentru noi (da, ştiu, spuneţi-mi naivă, dar nu credeam că s-a ajuns chiar aşa). Oamenii aceia care vorbeau urît, se îmbrînceau, rîdeau complice, îşi furau microfoane, îşi lipeau hîrtii pe spate, ascundeau şi tăiau capacele urnelor de vot, făceau un lanţ uman în jurul urnelor ca să-i împiedice pe alţii să voteze… Cred că niciodată politica nu m-a întristat atît de profund şi istovitor.

Notă: În mod bizar, cele două televiziuni de ştiri – Realitatea şi Antena 3, n-au dat în direct lucrările din seara asta (decît din cînd în cînd, la ştiri), deşi e vorba de o şedinţă excepţională, care se întinde după miezul nopţii, plină de spectaculos, în mod cert la concurenţă cu meciurile de fotbal. Că doar tot e pregătită berea şi popcornul…

Notă 2: la un moment dat Diaconescu a spus că la începutul emisiunii lui fusese o clarvăzătoare care a prezis că nu pică Guvernul mîine.

Sărmană ţară, ce-a ajuns de tine şi de români!

UPDATE: Opoziţia a fugit de vot, dar Puterea şi-a adus de-acasă mai toţi deputaţii (a venit şi Elena Udrea, ba chiar şi Monica Iacob Ridzi) şi la final a avut cîştig de cauză. Şedinţa s-a terminat la 2.00. De la 10.00 e moţiunea.

Mitinguri pentru creşterea cuantumului burselor s-au tot organizat încă din anii ’90 şi sînt fireşti – România a ales să meargă pe principiul „burse multe, da’ mici”, astfel încît nu te poţi descurca, student fiind, doar din bursă. Că principala revendicare a rămas dorinţa unei burse mai mari, în condiţiile în care calitatea actului educaţional accelerează în jos pe-o pantă abruptă (şi nu-mi amintesc vreun miting pentru … bibliografie actualizată la cursuri, de exemplu), nu mi se mai pare firesc. Iar să nu ţii cont de ce-i în jurul tău şi să ceri bani mai mulţi cînd guvernul vrea să taie din fonduri peste tot şi lumea luptă să-şi menţină salariile şi pensiile pare de-a dreptul hilar, rupt de realitate şi chiar, într-o oarecare măsură, arogant – egoist – nesimţit.

Chiar dacă, poate, au vrut să fie „în ton cu lumea” şi să ia parte la „primăvara protestelor”, prin neadaptarea cerinţelor studenţii n-au reuşit decît să facă notă discordantă şi să-şi îndepărteze celelalte categorii sociale. Să vedem dacă vor reuşi, totuşi, să-şi adapteze discursul la ce se întîmplă în România acum.

Un asemenea exemplu este comunicatul de presă emis joi, 8 martie, de Guvern, în care premierul Emil Boc este citat explicînd că este un susţinător al Legii lustraţiei, iar în timpul studenţiei nu a deţinut funcţii de conducere la nivelul UTC şi nici nu a beneficiat de privilegii comuniste. În comunicat nu se precizează explicit sursa acuzaţiilor, ci se spune doar “aşa cum încearcă unii să acrediteze”, “aşa cum incorect s-a afirmat în presă”, “idei acreditate în mod tendenţios de unele publicaţii” (despre cînd e cazul şi cînd nu să-ţi nominalizezi acuzatorii e o altă discuţie).

Ştiam de aceste acuzaţii din 2004, de cînd fuseseră lansate în lupta electorală Boc – Rus (fără vreun avantaj pentru vreunul, întrucît ambii erau acuzaţi de poziţii pe la UTC / UASCR), dar nu le mai auzisem în ultima vreme. Le-am revăzut abia în presa de joi şi vineri, care cita comunicatul Guvernului, pentru că în perioada pascală m-am ţinut aşa, mai deoparte de presă. Dacă nu era precizarea Guvernului, nu aflam că subiectul a fost redeschis. Cu alte cuvinte, fac parte tocmai din publicul acela “mai mare” de care vorbeam mai sus.

Am încercat însă să văd de unde a pornit reacţia Executivului: a fost aşa o chestiune dezbătută peste tot şi am ratat-o doar eu? “Prietenul Google” mi-a spus aşa: subiectul a fost relansat de România liberă pe 1 aprilie: Legea lustraţiei l-ar scoate din politică pe Boc, fost lider UTC, fiind preluat de diverse site-uri mai micuţe la trafic. Reacţia din 8 nu poate fi la materialul vechi de o săptămînă.

Afirmaţia reapare pe blogul lui Adrian Năstase (sesizaţi ironia, nu?) , care prezintă un întreg scenariu de debarcare a lui Boc pornind de la prezumtivul trecut comunist al premierului: Băsescu vrea să scape de Boc, material postat pe 8 aprilie, la ora 6:59, şi preluat mai apoi de diverse site-uri mari şi mici (cu citarea sursei). Conform logicii, rezultă că reacţia Guvernului este la postul bloggerului Năstase (unde, de altfel, acuzaţia nu este însoţită de vreo dovadă: “La ora aceasta, Emil Boc este personajul cu cea mai înaltă funcţie în stat, care a deţinut funcţii în cadrul Tineretului Comunist”) şi doar aşa, ca ecou, la materialul din RL.

Calculul e simplu şi numeric: public (România liberă + site-urile care au preluat + blogul lui Adrian Năstase + site-urile care au preluat) << public (presa din 8-9 aprilie (destul de multă) care a preluat comunicatul Guvernului). Am exclus din discuţie televiziunile şi radiourile, pentru că nu toate au sintezele de pe online bine puse la punct, dar sînt convinsă că proporţiile se păstrează.

În plus, pot apărea efecte adverse: presa ostilă /neobedientă lui Boc şi care “a ratat” subiectul via Năstase îl poate “reşapa” pornind de la comunicatul Guvernului. Un asemenea exemplu (de aici, de la Cluj), sînt cele două materiale apărute în Foaia Transilvană la interval de o oră între ele: Boc se dezice de trecutul utecist (care citează din comunicat şi aminteşte acuzaţiile care i s-au adus lui Emil Boc de-a lungul anilor pe această temă) şi Iată cum îi aplauda Emil Boc pe Nicolae şi Elena Ceauşescu (unde se aminteşte materialul publicat de actualul premier în 1989 în ziarul local Făclia, “Omagiul şi recunoştinţa tinerei generaţii”, articol prezentat de presă şi în campania din 2004).

Ca notă (deşi aici e loc de discuţie de strategie politică, prea lungă pentru postul acesta): comunicatul Guvernului nu-şi are rostul în contextul în care se vorbeşte de adoptarea rapidă a Legii lustraţiei (mă rog, promisiunea asta am mai auzit-o…). Or, dacă premierul are trecutul intact, cea mai bună dovadă o va avea odată cu punerea în aplicare a legii, cînd subiectul va fi închis în favoarea lui. Iar dacă adoptarea legii va fi tergiversată / subiectul a fost lansat doar ca fumigenă, lumea va pune acest eşec pe seama trecutului premierului. Şi va rămîne cu convingerea că a avut funcţii şi privilegii comuniste.

Las deoparte faptul că poliţistul era pe atunci (conform materialelor amintite) şeful secţiei pe raza căreia funcţiona bordelul, că povestea e veche de cinci ani şi a ieşit la lumină abia acum, că nici unul dintre cei amintiţi nu recunoaşte că el personal ar fi mers la curve (plătite). Vă prezint cazul lui Petru Călian (de altfel, cel mai mediatizat dintre cei din lista de mai sus), strict din perspectiva comunicării de criză.

Materialele amintesc mai multe declaraţii potrivit cărora Călian ar fi făcut sex pe bani; ba, mai mult, cu complicitatea lui Szeplekan, ar fi dus curve în camera de hotel unde era cazat ca deputat, din bani publici. Care a fost reacţia lui faţă de acest scandal?

1. Iniţial, în declaraţiile date DIICOT a spus că „în calitate de demnitar” făcea „un studiu de impact pentur o iniţiativă legislativă care să reglementeze fenomenul prostituţiei” şi că pentru acesta ar fi avut (doar) discuţii cu o prostituată.

2. Contactat „la cald” (miercuri seara) de EVZ, a negat tot şi a dat vina pe cineva care îi vrea răul:  „Sînt răutăţi. Aşa se poate spune despre oricine orice. Nu am fost niciodată cu aceste fete în camerele de hotel sau în delegaţii la partid, în compania unor astfel de persoane. Am dat declaraţii în care am spus că am avut un astfel de proiect de iniţiativă legislativă, dar a fost doar un proiect. Este o mare răutate a cuiva şi ştiu ce anume se întâmplă.” Pentru Citynews a indicat mai clar posibilii „vinovaţi”: „Se pare că totul mi se trage de la declaraţiile făcute de mine în ultima vreme la adresa magistraţilor şi la adresa salariilor nesimţite ale acestora”.

3. În prima parte a zilei de joi nu a fost de găsit pentru declaraţii.

4. A revenit joi după prînz, cu precizări pentru Mediafax: „Eu nu circul decît cu avionul la Bucureşti, nu cu maşina, şi nu am dus anumite fete la hotel. Nici măcar nu le cunosc”. A mai spus că îi va acţiona în instanţă pe cei care scriu neadevăruri despre el.

5. Joi după-masa, puţin înainte de ora 17.00, a ajuns şi comunicatul de presă al lui Călian. Începea cu o precizare: „Calitatea mea în dosarul aflat pe rol la Tribunalul Cluj, este (sic!) de martor, alături de circa alte 100 de persoane”. Urmau cîteva detalii spaţial – temporale (nu o cunoaşte pe femeia pusă sub acuzare, a fost o dată în local fără să ştie ce era acolo). Spunea apoi că nu a fost în local pentru studiul de impact („aşa cum s-a scris în mod eronat în presă”), că în acea perioadă a discutat cu diverşi despre un viitor proiect ce vizează regimul juridic al contravenţiilor. „Nu am solicitat niciunei persoane din acel local să mă însoţească în anumite localităţi sau să întreţină relaţii sexuale cu mine”. În fine, acuza că materialele au fost calomnioase şi anunţa că va da în judecată atît autorii, cît şi cele două publicaţii (EVZ şi Citynews).

Cum cred că a greşit Petru Călian în comunicare?

a. declaraţia dată la DIICOT este rizibilă, dar nu comentez conţinutul – este totuşi o declaraţie dată sub semnătură în faţa procurorilor.

b. prima sa reacţie a fost de negare, punînd totul pe seama unora (magistraţii?) care îi vor răul. Negare, în condiţiile în care la dosar sînt mai multe declaraţii despre activităţi sexuale, inclusiv tranşante: „am întreţinut relaţii sexuale cu Petru Călian”. De asemenea, potrivit Citynews, „peste 50 de martori şi părţi vătămate l-au identificat pe Călian pe planşele fotografice de recunoaştere”. Reacţia recomandată ar fi fost „Nu comentez, a trecut mult timp de atunci, nu-mi amintesc exact şi nu aş dori să dau informaţii greşite”, după care trebuia să se întîlnească cu consultantul în comunicare şi să stabilească un punct de vedere coerent, pe care să-l susţină a doua zi, în caz că subiectul ia amploare (cum s-a şi întîmplat).

c. în prima parte a zilei nu a dat alte declaraţii, astfel încît presa care a preluat subiectul (inclusiv televiziuni) a folosit declaraţiile de la a şi b – luînd în derîdere explicaţia dată în faţa procurorilor.

d. declaraţia suplimentară pentru Mediafax, apărută mai tîrziu, nu aduce elemente în susţinerea sa: precizarea că circulă doar cu avionul la Bucureşti poate fi contrapusă cu informaţia că drumul împreună cu fetele a fost la Baia Mare, iar în cea că nu a dus „anumite fete” (pe care nici măcar nu le cunoaşte!) la hotel se contrazice singură. Apare primul element de atac: ameninţarea cu judecata a celor care scriu „neadevăruri” despre el.

e. comunicatul de presă începe cu o precizare irelevantă (nimeni nu i-a contestat calitatea de martor în dosar, nimeni nu l-a învinuit de trafic de persoane sau alte lucruri, vorbim doar de un scandal sexual, nu de o faptă penală – în ceea ce îl priveşte). Neagă în continuare toate acuzaţiile, învinuieşte în mod gratuit presa (jurnaliştii citaseră chiar din declaraţia lui la DIICOT chestiunea cu „studiul de impact” pe seama căruia s-a făcut atîta mişto în special pe la televiziuni). Ameninţă jurnaliştii cu judecata, deşi ei, în mare parte, au prezentat acte oficiale. (Pe lîngă subiect: cît am lucrat în presă am primit ameninţări cu judecata doar cînd cei în cauză se simţeau „încolţiţi” şi nu aveau argumente să contrazică informaţiile prezentate. De altfel, nici unul n-a trecut mai departe de ameninţări.)

Ce făceam eu în locul lui (sau dacă îl consiliam)?

Varianta mea porneşte de la premisa că joi dimineaţa, la prima oră, Călian trebuia să aibă pregătit scenariul de replică, pe care să-l prezinte în primul rînd celor două publicaţii care scriseseră. Trebuia mai apoi să fie disponibil şi pentru ceilalţi jurnalişti, cărora să le dea aceleaşi răspunsuri şi, odată ce subiectul lua amploare, să emită şi un comunicat de presă (tot cu aceleaşi informaţii – consecvenţa în declaraţii este foarte importantă în asemenea situaţii). Nu-ţi poţi permite să fii inaccesibil presei cînd eşti în mijlocul unui scandal sexual serios (vorbim aici de declaraţii la DIICOT şi tot tacîmul, nu de o acuză a vreunei starlete printr-o revistă de scandal). De ce să nu dea comunicatul de presă încă de dimineaţă? Pentru că atunci nu era sigur că subiectul va fi dezvoltat atît de mult şi, dînd un comunicat prea repede, risca să atragă chiar el atenţia asupra poveştii.

Putea să recunoască că a frecventat clubul în cauză, alături de prieteni (strategia cu negatul cred că este necîştigătoare în această situaţie, în care e „unul singur împotriva mulţimii” şi nici nu vine cu un argument viabil de ce ar face ceilalţi un complot împotriva lui). Că a greşit şi că acesta nu este un comportament adecvat unui ales. Că a fost o scăpare, o perioadă mai grea pentru el. Putea să le ceară scuze soţiei şi familiei, precum şi celor care l-au votat. Dacă era posibil, să apară la televizor alături de soţie sau alături de comunicatul lui să fie şi unul de susţinere semnat de ea. Opţional, el să intervină telefonic la talk-show-urile de analiza politică ce au disecat subiectul, iar ea la cele mondene – cu acelaşi discurs stabilit de la început. Într-o lume ideală, el să-şi dea demisia. Mai aproape de noi, să le spună alegătorilor că speră ca această „nebunie” a lui să nu şteargă cu buretele tot ce a făcut pentru comunitate în atîţia ani de activitate politică. Şi că dacă totuşi nu îl vor putea ierta creştineşte îl pot pedepsi la alegerile următoare. Un comunicat scris „la sentiment” de la început pînă la sfîrşit – pentru că astea „prind” la români.

Să stea apoi cîteva luni mai „la cutie”. Să-l vadă alegătorii cum merge în fiecare duminică la slujbă cu soţia şi familia, să ia o pauză de pe „sticlă” şi să pregătească în linişte cîteva iniţiative legislative de impact pentru locuitorii colegiului său. Cu care să iasă în forţă în toamnă, lăsînd trecutul să fie trecut. Că doar românii uită repede.

De la „descrierea firmei” aflăm că „Partidul Popular al Protecţiei Sociale (P.P.P.S.) este singura forţă politică alternativă care se adresează cetăţenilor României, avînd ca scop principal îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale tuturor categoriilor sociale defavorizate din România, mai ales a tinerilor, pensionarilor, şomerilor şi altor categorii sociale”.

Oferta mai puţin obişnuită li se adresează atît celor fără experienţă, cît şi celor cu peste cinci ani munciţi. Salariul oferit este de 200 – 300 de euro pe lună (cu carte de muncă) şi sînt disponibile 50 de posturi. Fiecare dintre acesta se ocupă „imediat după formarea filialei şi îndeplinirea targetului”, potrivit anunţului amintit. Se cere o perioadă de probă de o lună.

Studiile superioare constituie un avantaj, dar numai dacă sînt într-unul din domeniile Management, Ştiinţe politice şi administrative, Drept, Ştiinţe economice, Inginerie, Medicină, Marketing, Turism, Psihologie – sociologie, Agronomie, Relaţii publice şi comunicare. De ce nu le-or fi plăcînd profesorii (absolvenţii de Litere sau Matematică), numai ei ştiu. Limbile străine „avantajoase” sînt doar engleza, franceza şi germana (deci rusa niet!), iar nivelul mediu sau avansat al experienţei politice este şi el un atu.

Candidatura se depune trimiţînd „CV-ul personal actualizat la zi, scrisoarea de intenţie cît şi un plan strategic de lansare în politică la nivelul local” la o adresă de email a partidului. Primul pas este, însă, răspunderea la patru întrebări online:

„Ce te motivează să aplici pentru acest post?”
„În cît timp estimezi că poţi să-ţi forezi o echipă de minim 10 persoane care să se ocupe împreună cu tine de imaginea viitoarei formaţiuni politice?”
„Cîţi oameni poţi convinge să te susţină pentru ceea ce vrei să faci şi să reprezinţi în oraşul tău?”
„Eşti dispus la o perioadă de probă de o lună, în care să îţi dovedeşti, inclusiv, abilităţile de lider? (sic)”

Numărul mic de candidaturi (mai ales că sîntem în perioadă de criză) poate fi pus pe seama faptului că cel care a postat anunţul este mai puţin familiarizat cu formatul de CV de pe bestjobs.ro şi solicită la „experienţă” minim un an în următoarele domenii: „Altele”, „Elevi/studenţi”, „Guvern/instituţii”, „Non-profit/voluntariat”, „Secretariat/administrativ”.

Ce ziceţi, cine vrea să fie preşedinte la PPPS Cluj? Dar în alte judeţe?

Din cîte (nu) îmi amintesc, este pentru prima dată cînd se validează campania negativă în cazul unor alegeri interne la partidele româneşti. Se mai făcea şi pînă acum, dar maxim prin fluturaşi împărţiţi la congres ori mailuri retransmise între membri, nu la modul atît de vizibil. De altfel, campania negativă cîştigă tot mai mult teren în ultimii ani, apogeul fiind atins la prezidenţiale, unde numărul, calitatea şi varietatea materialelor electorale negative au concurat serios cu materialele pozitive, „adevărate”. Ca şi atunci, şi outdoorul de azi este ne-asumat, cei mai glumeţi dintre pesedişti spunînd că l-au instalat “duşmanii partidului”. Apariţia lui validează cumva supremaţia nerecunoscută oficial a  comunicării negative în campania electorală.

Sursa foto: realitatea.net, de aici

L.E.: Afişul a fost dat jos, la cererea lui Liviu Dragnea. Băieţii l-au desfăcut cu delicateţe şi l-au împachetat cu atenţie, că nu se ştie…

“INVITAŢIE
Filiala judeţeană din Cluj al Partidului Civic Maghiar invită Redacţiile tuturor organelor de presă în ziua de 12 februarie 2010 oar 11 la şedinţă de Comunicat de presă, in Biroul aflat in Strada Moţilor nr. 4 ap. 6 (în dreata curţii) unde va fi prezentat tema:
Situaţia învăţământului primar in urma:
- măsurilor de aplicare ale cotelor de elevi
- cele de restructurare prin comasare ale şcolilor prin centre şcolare
- precum şi reducerea claselor din mediul rural (nu numai celor comasate)
Măsurile luate de ministerul invăţământului şi de inspectoratelor şcolare, au o influenţa majoră asupra mediului rural ptr care vom prezenta şi problematica acestuia.
Persoana de contact:
Simon Csaba tel. E-mail: Xxx
Vă invităm cu mare respect organizatorii,
Csép Sándor, Preşedinte PCM Cluj
Simon Csaba, Preşedinte executiv PCM Cluj, vicepreşedinte PCM”

„Stînga românească se află sub ameninţarea pericolului mortal al vanghelizării definitive, al intrării în era partidului „pe persoană fizică”.
Vanghelizarea nu este un concept abstract sau un subiect de presă, ci un fenomen concret, direct observabil, chiar măsurabil în voturi, oameni, bani, sau număr de organizaţii”.

Materialul e grupat mai departe sub următoarele intertitluri: „Vanghelizarea înseamnă”, „Cum a fost posibilă vanghelizarea PSD?”, „Ce se pregăteşte?”, „Vanghelie pregăteşte un congres aranjat”, „Ce urmează dacă Vanghelie cîştigă la proces?” şi „Ce-i de făcut?”.

Mai sînt de amintit următoarele:

- soţia directorului general al publicaţiei este purtătorul de cuvînt al PSD Cluj;
- PSD Cluj a primit „o raţie” de 21 de delegaţi la congres (numărul minim), la fel cu Covasna şi Harghita. Vrancea, Vaslui şi Teleorman au primit cîte 49, iar Iaşi, Dolj şi Olt – 52, 54 şi respectiv 57 (sursa);
- Vasile Dîncu, invitat anterior să fie delegat „de onoare” la congres, acuză „prefraudarea” şi spune că nu mai merge, sugerînd că ar susţine boicotarea congresului propusă de Miron Mitrea; „cel puţin pesediştii din Transilvania, aşa cum îi ştiu eu, cred că nu vor accepta [ca judeţele să-şi negocieze individual locurile cu secretarul general al partidului]” (sursa);
- părerile în filiala clujeană sînt împărţite: toţi candidaţii se bucură de susţinerea a cel puţin unui lider local – filiala este divizată ;
- Vanghelie a fost folosit ca sperietoare şi în campaniile electorale din 2008 şi 2009, sondajele arătînd că ardelenii şi în special clujenii îl desconsideră din greu; atunci, însă, sperietoarea Vanghelie a fost folosită de candidaţii altor partide; acum, rufele din familie se spală în public.

E trist să vezi involuţia PSD Cluj din ultimii cinci ani… atunci stabileau stabilit preşedintele partidului, acum nu-i mai ascultă nici dracu’.

Notă: Materialul în cauză:

]]> http://www.conscom.ro/blog/2010/02/11/lupta-din-psd-prin-presa-clujeana/feed/ 5 http://www.conscom.ro/blog/2010/01/19/mircea-geoana-flacara-violet-si-scoala-americana/ http://www.conscom.ro/blog/2010/01/19/mircea-geoana-flacara-violet-si-scoala-americana/#comments Tue, 19 Jan 2010 11:32:19 +0000 Raluca http://www.conscom.ro/blog/?p=251 [...] Citeşte mai departe ]]> Un prieten m-a întrebat ieri de ce a vorbit Mihaela Geoană despre „flacăra violet” şi i-am spus părerea mea: „americanii”.

Să rememorăm niţel. Subiectul a fost deschis de Viorel Hrebenciuc, care a menționat așa, într-o doară, că Geoană a pierdut dezbaterea cu Băsescu pentru că s-a ţinut într-o zi de joi (ca amănunt interesant, Hrebe spune mai încolo că taman el a ales joia în faţa miercurii ); or, “se ştie”, joia după-amiaza este puternică “flacăra violet”. Detalii de exemplu aici.  Era pe 15 decembrie şi omul nu vroia să insiste, dar şi-a lăsat o portiţă: “putem discuta într-o emisiune separată”.
Lumea s-a distrat un pic,  dar altele erau la ordinea zilei: guvernul, bugetul, FMI, sărbătorile. Cine vroia să rîdă de Geoană n-avea decît să se uite la filmuleţul cu ţopăială şi cu “Mihaela, dragostea mea”.
O lună mai tîrziu, subiectul revine pe buzele fostei viitoare prime-doamne. Colac peste pupăză, liberalul susţinut şi de PSD Radu Stroe dă dovadă de un simţ dezvoltat al ironiei şi apare duminică seara, la închiderea urnelor pentru alegerile din Colegiul 1 Bucureşti (pe care le-a cîştigat), îmbrăcat în… violet. Perdantul Honorius Prigoană a ratat “mişto-ul”, deşi tatăl Silviu, un om hîtru, îi sugerase acelaşi lucru.

Bun. De la spusele lui Hrebe au trecut sărbătorile, avem guvern, bugetul e adoptat, treaba cu FMI pare “oablă”, în PSD e fierbere tot mai mare. Declaraţiile Mihaelei se constituie într-o minge la fileu pentru alde Iliescu, Năstase, Dâncu, iar subiectul ajunge pe AP şi de-aici devine banc internaţional, fiind preluat, printre alţii, de Washington Post,  New York Times şi Forbes.

De ce-a scos povestea Hrebenciuc e suficient de clar. Dar de ce-a readus-o pe tapet Mihaela? Cred că e vorba de codiţa consultanţilor americani, pentru că (şi aici urmează o serie de stereotipuri, pentru uşurarea mesajului):
- un consultant român n-avea cum să găsească beneficii de imagine pentru Geoană din povestea asta şi, în plus, la noi simţul ridicolului este destul de important (nu cred că românii l-au învăţat pe Geoană să ţopăie a victorie);
- un consultant străin poate pleca  de la premisa “românii sînt un popor de creduli – în Dumnezeu şi în ghicitoare în egală măsură”, fără să înţeleagă că acelaşi popor nu va respecta / nu va accepta să-l conducă unul care scoate la lumină paranormalul;
- americanii valorizează forma în dauna conţinutului mai mult decît noi şi şi ştiu să-şi vîndă excelent ideile, împachetate ca la carte (din nou, exemplul cu ţopăitul); de aceea, o prezentare bună a americanilor i-ar fi putut convinge pe soţii Geoană, care sînt adepţii acestei şcoli, că povestea violetă poate constitui un element rezonabil de justificare a eşecului (să nu uităm că, de la alegeri încoace, aceasta a fost strategia candidatului perdant: să justifice eşecul prin elemente independente de el).

Continuarea, previzibilă din partea lui Mircea Geoană, a venit azi. După ce a fost evident că povestea violetă s-a întors împotriva lui, a dat-o şi el după cireş: „Nu cred în aceste chestiuni (…) S-au denaturat spusele mele”, a declarat în urmă cu cîteva minute, la ieşirea din sediu PSD.

Concluzia: cei care nu l-au votat pe Mircea Geoană se simt, de cîteva zile, mai bine. N-avem schimbare la vîrf, da’ măcar nu ne aşteaptă cinci ani de umilinţe externe.

L. E. Oricum, băftocul lui Aliodor Manolea! De cît PR are parte zilele astea nu putea cumpăra cu nici o sumă. Şi primele rezultate se văd: cărţile lui îşi epuizează tirajele.

De la distanţă (adică de la Cluj), zic că va cîştiga Prigoană junioru’. Pe ce mă bazez:
- rezultatele de la alegerile parlamentare: în toamnă, colegiul a fost cîştigat de un PDL-ist care nu-mi spune nimic, Gheorghe Groza, cu 33,98%, urmat de PSD-ista- Mihaela Anton, cu 29,26% şi Bogdan Olteanu, cu 26,60%, care a prins locul la redistribuire;
- rezultatul lui Prigoană sr.: a luat Colegiul 15 din prima, cu 59,01% (sursa datelor);
- prea puţin din electoratul PSD va fi mobilizat – bani puţini, campanie puţină, interes mic la PSD (orice aţi spune, cînd nu ai candidat faci campania pentru altul cu motoarele la sfert);
- banii pe care îi poate băga Prigoană sînt mai mulţi decît e dispus să cheltuie PNL-ul;
- Prigoană e un brand; Stroe nu; românii votează, din păcate, branduri – vezi Gigi Becali, EBA, Prigoană sr.;
- electoratul la care „prinde” Prigoană jr. e mai numeros şi decît cel al lui Stroe şi, în plus, merge la vot în număr mai mare;
- banii – din nou, pentru că mi se pare un factor decisiv la orice alegeri, în România.

Cam asta ar fi, fără studiu pe datele din colegiul 1.

LATER EDIT: A cîştigat Stroe. Uite de ce e important să cunoşti situaţia specifică într-o campanie electorală.