A. promovare și comunicare
Din păcate, festivalul stă slab la capitolul acesta: un site frumos, dar care se încarcă destul de greu și are cam puțină informație, o pagină slăbuță și pe alocuri puerilă (al cărei autor are un adevărat cult pentru ”a ieshit”), al cărei link e „ascuns” în subsolul paginii – unde ajungi doar din întîmplare și un grup (mai bun, după părerea mea, decît pagina) pe Facebook, cîteva mențiuni ici-colo pe Twitter. Așadar, un minim de online. În plus, nu-mi amintesc să fi văzut vreun concurs online, nici de genul „leapșă”, nici „viral” sau de alt fel, concurs care se poate realiza cu un buget mic și care poate aduce, în schimb, un grad ridicat de promovare. Înțeleg că jazz-ul se adresează unui public destul de nișat, dar o parte importantă a acestui public e de găsit online. Apoi, deși cu pretenții (îndreptățite) de festival zonal est-european, promovarea media a fost cvasi-inexistentă pe zona Clujului, de exemplu, de unde provine un număr important de spectatori.
Prin urmare, mi se pare că n-au încercat nici să meargă spre public, nici să-l cunoască mai bine (n-am primit nici un formular de impresii, sondaj etc.) cît am stat acolo.

B. participarea la festival
cîteva lucruri de știut:
- zona e minunată, ideală pentru un concediu cu familia și prietenii;
- dacă se anunță vreme variabilă, e de preferat să vă rezervați  cazare la hotel, pensiune, căsuțe, gazdă etc. – plaja prețurilor e largă și începe de la 20-30 de lei/ noapte/ persoană, dacă rezervarea se face cu cîteva luni înainte; pentru cazarea la cort nu există vreo amenajare (grupuri sanitare, prize etc. -  cam ce se găsește în mod normal într-un camping), iar la furtunile specifice zonei rezistă doar corturile performante;
- există suficiente locuri unde se poate mînca decent, dar nu strică o mică aprovizionare cu gustări reci de la oricare din supermarketurile din Reșița;
- ziua se poate merge la Lacul Trei Ape sau se pot face trasee prin zonă – e spectaculoasă, cum spuneam și mai sus; merită și o plimbare prin satele din zonă, pentru arhitectura caselor și felul în care sînt ingrijite;
- pentru serile de concerte e bine să aveți pregătite haine groase, umbrele și pelerine; dacă plouă așa cum a fost anul acesta e nevoie de bocanci sau cizme de cauciuc; găsiți acolo standuri cu mîncare și băutură pentru toată lumea, dar toaletele lasă mult de dorit; semnalul la telefonia mobilă este deficitar în orele de agitație maximă;
- muzicienii de anul acesta au fost prietenoși și abordabili, iar spectacolul oferit de ei – de calitate, în ciuda programului gîndit prost și care a redus probele de sunet la cîteva minute înaintea concertului propriu-zis (rezultatul s-a văzut, din păcate, la Dan Berglund Tonbruket, unde basul s-a auzit prost jumătate din concert); nu mi-a plăcut prezentatorul și nici intermezzo-urile;
- chiar dacă nu toate trupele au abordat un stil pe gustul meu, mi-a plăcut să le ascult în concert, iar atmosfera a fost frumoasă. Mă așteptam să văd mai multă lume dansînd.

Aștept cu interes și cu drag ediția de anul viitor! Sper ca măcar o parte dintre problemele de anul acesta să nu se mai repete, iar cerurile să fie mai indulgente cu melomanii.

P.S.: Anunț sentimental: i-am împrumutat un izolir unui tînăr„cazat” cu cortul în aceeași poieniță cu noi (chiar peste drum de intrare, a doua poieniță de după gard). Cum ne-am mutat în grabă sub spectrul inundațiilor, n-am apucat să ne întîlnim să recuperez izolirul. Are valoare sentimentală și tare m-aș bucura să-l primesc înapoi. Nu știu din ce oraș era tînărul, nici cum îl cheamă.

Cîteva poze:

a

◄ Back

Next ►

Picture 1 of 12

Vedere din Gărîna sat

Legendă:
A – agenția de branding
C – compania client
P – produsul promovat
T – categoria de produse din care face parteT

titlu: „A și C schimbă paradigma vizuală a categoriei de T prin rebranding-ul P!”
„în luna iunie, C a lansat pe piață unul dintre cele mai ample proiecte de acest tip dezvoltate în categoria T.
După cum declară chiar oficialii A, susținerea venită din partea companiei C a permis ca acest proiect să dărîme clișeele din această categorie de produse:
«A fost nevoie de curaj pentru a lansa pe piață o soluție grafică de ambalaj care este cu totul ieșită din tipare și care ridică practic ștacheta din cadrul pieței de T (…)»”.
„«Soluția propusă de A a adus coerență și relevanță în arhitectura brandului și a creat un nou univers vizual în categoria T.»”
„În urma constatării consistenței existente la nivel de identitate vizuală și design de ambalaj, cauzată de dezvoltarea succesivă a extensiilor brand-ului B, managementul C a comisionat consultanții A pentru demararea unui proces de redefinire a brand-ului T.”
„Întregul program de rejuvenarea brand-ului (…)”
„Diferențele foarte mari dintre caracteristicile, adresabilitatea și asociatorii celor trei subcategorii de T au constituit elementul cheie în dezvoltarea soluției de arhitectură de brand, declinată în design-ul de ambalaj.”

Căutați dicționarul? Credeți că au găsit leacul pentru tratarea cancerului? Sau măcar că e vorba de rebranding-ul Coca-Cola, IBM sau Microsoft? EI bine, nu. Comunicatul pompos de 4.678 de semne și plin de termeni și concepte care îl fac pe Kant să se simtă „so passé” este despre…. rebranding-ul snackurilor sărate Star, manifestat în principal prin redesign-ul ambalajelor.

Traducerea legendei:
A – agenția de branding: BrandTailors
C – compania client: Star Foods – PepsiCo
P – produsul promovat: Star
T – categoria de produse din care face parte : snack-uri sărate

Înțeleg că e la modă să etalezi o grămadă de termeni specializați ca să arăți că ești profesionist, dar… e bine ca discursul să fie adecvat la conținut. Pînă la urmă, e vorba de redesenarea unor ambalaje de snack-uri, frate!

Un asemenea exemplu este comunicatul de presă emis joi, 8 martie, de Guvern, în care premierul Emil Boc este citat explicînd că este un susţinător al Legii lustraţiei, iar în timpul studenţiei nu a deţinut funcţii de conducere la nivelul UTC şi nici nu a beneficiat de privilegii comuniste. În comunicat nu se precizează explicit sursa acuzaţiilor, ci se spune doar “aşa cum încearcă unii să acrediteze”, “aşa cum incorect s-a afirmat în presă”, “idei acreditate în mod tendenţios de unele publicaţii” (despre cînd e cazul şi cînd nu să-ţi nominalizezi acuzatorii e o altă discuţie).

Ştiam de aceste acuzaţii din 2004, de cînd fuseseră lansate în lupta electorală Boc – Rus (fără vreun avantaj pentru vreunul, întrucît ambii erau acuzaţi de poziţii pe la UTC / UASCR), dar nu le mai auzisem în ultima vreme. Le-am revăzut abia în presa de joi şi vineri, care cita comunicatul Guvernului, pentru că în perioada pascală m-am ţinut aşa, mai deoparte de presă. Dacă nu era precizarea Guvernului, nu aflam că subiectul a fost redeschis. Cu alte cuvinte, fac parte tocmai din publicul acela “mai mare” de care vorbeam mai sus.

Am încercat însă să văd de unde a pornit reacţia Executivului: a fost aşa o chestiune dezbătută peste tot şi am ratat-o doar eu? “Prietenul Google” mi-a spus aşa: subiectul a fost relansat de România liberă pe 1 aprilie: Legea lustraţiei l-ar scoate din politică pe Boc, fost lider UTC, fiind preluat de diverse site-uri mai micuţe la trafic. Reacţia din 8 nu poate fi la materialul vechi de o săptămînă.

Afirmaţia reapare pe blogul lui Adrian Năstase (sesizaţi ironia, nu?) , care prezintă un întreg scenariu de debarcare a lui Boc pornind de la prezumtivul trecut comunist al premierului: Băsescu vrea să scape de Boc, material postat pe 8 aprilie, la ora 6:59, şi preluat mai apoi de diverse site-uri mari şi mici (cu citarea sursei). Conform logicii, rezultă că reacţia Guvernului este la postul bloggerului Năstase (unde, de altfel, acuzaţia nu este însoţită de vreo dovadă: “La ora aceasta, Emil Boc este personajul cu cea mai înaltă funcţie în stat, care a deţinut funcţii în cadrul Tineretului Comunist”) şi doar aşa, ca ecou, la materialul din RL.

Calculul e simplu şi numeric: public (România liberă + site-urile care au preluat + blogul lui Adrian Năstase + site-urile care au preluat) << public (presa din 8-9 aprilie (destul de multă) care a preluat comunicatul Guvernului). Am exclus din discuţie televiziunile şi radiourile, pentru că nu toate au sintezele de pe online bine puse la punct, dar sînt convinsă că proporţiile se păstrează.

În plus, pot apărea efecte adverse: presa ostilă /neobedientă lui Boc şi care “a ratat” subiectul via Năstase îl poate “reşapa” pornind de la comunicatul Guvernului. Un asemenea exemplu (de aici, de la Cluj), sînt cele două materiale apărute în Foaia Transilvană la interval de o oră între ele: Boc se dezice de trecutul utecist (care citează din comunicat şi aminteşte acuzaţiile care i s-au adus lui Emil Boc de-a lungul anilor pe această temă) şi Iată cum îi aplauda Emil Boc pe Nicolae şi Elena Ceauşescu (unde se aminteşte materialul publicat de actualul premier în 1989 în ziarul local Făclia, “Omagiul şi recunoştinţa tinerei generaţii”, articol prezentat de presă şi în campania din 2004).

Ca notă (deşi aici e loc de discuţie de strategie politică, prea lungă pentru postul acesta): comunicatul Guvernului nu-şi are rostul în contextul în care se vorbeşte de adoptarea rapidă a Legii lustraţiei (mă rog, promisiunea asta am mai auzit-o…). Or, dacă premierul are trecutul intact, cea mai bună dovadă o va avea odată cu punerea în aplicare a legii, cînd subiectul va fi închis în favoarea lui. Iar dacă adoptarea legii va fi tergiversată / subiectul a fost lansat doar ca fumigenă, lumea va pune acest eşec pe seama trecutului premierului. Şi va rămîne cu convingerea că a avut funcţii şi privilegii comuniste.

Pornind de la acest exemplu, vine o întrebare: cînd să emiți și cînd să nu emiți un comunicat de presă? Pînă acum am întîlnit următoarele variante:

1. Țării, cît mai multe comunicate

Ca să nu uite presa de tine și să vadă mereu că faci ceva. Și atunci trimiți non-știri, în speranța că poate cineva are nevoie de o „plombă” pentru vreun colț de pagină. Doar niciodată nu sînt prea multe comunicate de presă, nu? Ba da. Riscul e să se creadă că nu prea faci mai nimic decît să trimiți comunicate aiurite, să cazi în derizoriu și să nu mai fi preluat nici cînd chiar ai ceva de spus. A la longue, clar că nu e de recomandat.

2. Noi muncim, nu vorbim

Că doară cu ce te încălzește pe tine că apari în ziar? Nu-ți iese nimic, oricum pe finanțatorii tăi nu-i interesează dacă ai apărut în presă (da, există varianta asta, chiar mai frecvent decît am crede la prima vedere. Am întîlnit-o și la ONG-uri, dar și la companii, ba chiar și la oameni politici, dacă se poate crede așa ceva). Cu variațiunea: Nu dai comunicat, cumperi spațiu să ai material plătit, că știi că jurnaliștii ăștia numa’ distorsionează și tu zici una, în ziar apare cu totul altceva. Variațiunea apare în special la cei care au avut măcar o întîlnire “nefericită” cu vreun jurnalist.

3. Fac și mi-s mîndru că fac

Măi, parcă n-ai mai apărut în presă de ceva vreme… n-ai dat comunicat… n-ai făcut proiecte interesante? Ba am un proiect chiar mișto / Ba hai să fac un proiect fain. Ai acțiune și o mediatizezi. Și peste o vreme la fel. Ziariștii știu că un comunicat de la tine are potențial de știre și îl preiau destul de mulți.

Firește, la citire sună foarte simplu: 3, varianta de mijloc, varianta corectă. Totuși, întîlnim mult prea des cazuri și de 1, și de 2, deci nu e clar pentru toată lumea.

De aici se desprinde un subiect pentru un post ulterior: cînd să faci conferință de presă și cînd să trimiți doar comunicat.

Las deoparte faptul că poliţistul era pe atunci (conform materialelor amintite) şeful secţiei pe raza căreia funcţiona bordelul, că povestea e veche de cinci ani şi a ieşit la lumină abia acum, că nici unul dintre cei amintiţi nu recunoaşte că el personal ar fi mers la curve (plătite). Vă prezint cazul lui Petru Călian (de altfel, cel mai mediatizat dintre cei din lista de mai sus), strict din perspectiva comunicării de criză.

Materialele amintesc mai multe declaraţii potrivit cărora Călian ar fi făcut sex pe bani; ba, mai mult, cu complicitatea lui Szeplekan, ar fi dus curve în camera de hotel unde era cazat ca deputat, din bani publici. Care a fost reacţia lui faţă de acest scandal?

1. Iniţial, în declaraţiile date DIICOT a spus că „în calitate de demnitar” făcea „un studiu de impact pentur o iniţiativă legislativă care să reglementeze fenomenul prostituţiei” şi că pentru acesta ar fi avut (doar) discuţii cu o prostituată.

2. Contactat „la cald” (miercuri seara) de EVZ, a negat tot şi a dat vina pe cineva care îi vrea răul:  „Sînt răutăţi. Aşa se poate spune despre oricine orice. Nu am fost niciodată cu aceste fete în camerele de hotel sau în delegaţii la partid, în compania unor astfel de persoane. Am dat declaraţii în care am spus că am avut un astfel de proiect de iniţiativă legislativă, dar a fost doar un proiect. Este o mare răutate a cuiva şi ştiu ce anume se întâmplă.” Pentru Citynews a indicat mai clar posibilii „vinovaţi”: „Se pare că totul mi se trage de la declaraţiile făcute de mine în ultima vreme la adresa magistraţilor şi la adresa salariilor nesimţite ale acestora”.

3. În prima parte a zilei de joi nu a fost de găsit pentru declaraţii.

4. A revenit joi după prînz, cu precizări pentru Mediafax: „Eu nu circul decît cu avionul la Bucureşti, nu cu maşina, şi nu am dus anumite fete la hotel. Nici măcar nu le cunosc”. A mai spus că îi va acţiona în instanţă pe cei care scriu neadevăruri despre el.

5. Joi după-masa, puţin înainte de ora 17.00, a ajuns şi comunicatul de presă al lui Călian. Începea cu o precizare: „Calitatea mea în dosarul aflat pe rol la Tribunalul Cluj, este (sic!) de martor, alături de circa alte 100 de persoane”. Urmau cîteva detalii spaţial – temporale (nu o cunoaşte pe femeia pusă sub acuzare, a fost o dată în local fără să ştie ce era acolo). Spunea apoi că nu a fost în local pentru studiul de impact („aşa cum s-a scris în mod eronat în presă”), că în acea perioadă a discutat cu diverşi despre un viitor proiect ce vizează regimul juridic al contravenţiilor. „Nu am solicitat niciunei persoane din acel local să mă însoţească în anumite localităţi sau să întreţină relaţii sexuale cu mine”. În fine, acuza că materialele au fost calomnioase şi anunţa că va da în judecată atît autorii, cît şi cele două publicaţii (EVZ şi Citynews).

Cum cred că a greşit Petru Călian în comunicare?

a. declaraţia dată la DIICOT este rizibilă, dar nu comentez conţinutul – este totuşi o declaraţie dată sub semnătură în faţa procurorilor.

b. prima sa reacţie a fost de negare, punînd totul pe seama unora (magistraţii?) care îi vor răul. Negare, în condiţiile în care la dosar sînt mai multe declaraţii despre activităţi sexuale, inclusiv tranşante: „am întreţinut relaţii sexuale cu Petru Călian”. De asemenea, potrivit Citynews, „peste 50 de martori şi părţi vătămate l-au identificat pe Călian pe planşele fotografice de recunoaştere”. Reacţia recomandată ar fi fost „Nu comentez, a trecut mult timp de atunci, nu-mi amintesc exact şi nu aş dori să dau informaţii greşite”, după care trebuia să se întîlnească cu consultantul în comunicare şi să stabilească un punct de vedere coerent, pe care să-l susţină a doua zi, în caz că subiectul ia amploare (cum s-a şi întîmplat).

c. în prima parte a zilei nu a dat alte declaraţii, astfel încît presa care a preluat subiectul (inclusiv televiziuni) a folosit declaraţiile de la a şi b – luînd în derîdere explicaţia dată în faţa procurorilor.

d. declaraţia suplimentară pentru Mediafax, apărută mai tîrziu, nu aduce elemente în susţinerea sa: precizarea că circulă doar cu avionul la Bucureşti poate fi contrapusă cu informaţia că drumul împreună cu fetele a fost la Baia Mare, iar în cea că nu a dus „anumite fete” (pe care nici măcar nu le cunoaşte!) la hotel se contrazice singură. Apare primul element de atac: ameninţarea cu judecata a celor care scriu „neadevăruri” despre el.

e. comunicatul de presă începe cu o precizare irelevantă (nimeni nu i-a contestat calitatea de martor în dosar, nimeni nu l-a învinuit de trafic de persoane sau alte lucruri, vorbim doar de un scandal sexual, nu de o faptă penală – în ceea ce îl priveşte). Neagă în continuare toate acuzaţiile, învinuieşte în mod gratuit presa (jurnaliştii citaseră chiar din declaraţia lui la DIICOT chestiunea cu „studiul de impact” pe seama căruia s-a făcut atîta mişto în special pe la televiziuni). Ameninţă jurnaliştii cu judecata, deşi ei, în mare parte, au prezentat acte oficiale. (Pe lîngă subiect: cît am lucrat în presă am primit ameninţări cu judecata doar cînd cei în cauză se simţeau „încolţiţi” şi nu aveau argumente să contrazică informaţiile prezentate. De altfel, nici unul n-a trecut mai departe de ameninţări.)

Ce făceam eu în locul lui (sau dacă îl consiliam)?

Varianta mea porneşte de la premisa că joi dimineaţa, la prima oră, Călian trebuia să aibă pregătit scenariul de replică, pe care să-l prezinte în primul rînd celor două publicaţii care scriseseră. Trebuia mai apoi să fie disponibil şi pentru ceilalţi jurnalişti, cărora să le dea aceleaşi răspunsuri şi, odată ce subiectul lua amploare, să emită şi un comunicat de presă (tot cu aceleaşi informaţii – consecvenţa în declaraţii este foarte importantă în asemenea situaţii). Nu-ţi poţi permite să fii inaccesibil presei cînd eşti în mijlocul unui scandal sexual serios (vorbim aici de declaraţii la DIICOT şi tot tacîmul, nu de o acuză a vreunei starlete printr-o revistă de scandal). De ce să nu dea comunicatul de presă încă de dimineaţă? Pentru că atunci nu era sigur că subiectul va fi dezvoltat atît de mult şi, dînd un comunicat prea repede, risca să atragă chiar el atenţia asupra poveştii.

Putea să recunoască că a frecventat clubul în cauză, alături de prieteni (strategia cu negatul cred că este necîştigătoare în această situaţie, în care e „unul singur împotriva mulţimii” şi nici nu vine cu un argument viabil de ce ar face ceilalţi un complot împotriva lui). Că a greşit şi că acesta nu este un comportament adecvat unui ales. Că a fost o scăpare, o perioadă mai grea pentru el. Putea să le ceară scuze soţiei şi familiei, precum şi celor care l-au votat. Dacă era posibil, să apară la televizor alături de soţie sau alături de comunicatul lui să fie şi unul de susţinere semnat de ea. Opţional, el să intervină telefonic la talk-show-urile de analiza politică ce au disecat subiectul, iar ea la cele mondene – cu acelaşi discurs stabilit de la început. Într-o lume ideală, el să-şi dea demisia. Mai aproape de noi, să le spună alegătorilor că speră ca această „nebunie” a lui să nu şteargă cu buretele tot ce a făcut pentru comunitate în atîţia ani de activitate politică. Şi că dacă totuşi nu îl vor putea ierta creştineşte îl pot pedepsi la alegerile următoare. Un comunicat scris „la sentiment” de la început pînă la sfîrşit – pentru că astea „prind” la români.

Să stea apoi cîteva luni mai „la cutie”. Să-l vadă alegătorii cum merge în fiecare duminică la slujbă cu soţia şi familia, să ia o pauză de pe „sticlă” şi să pregătească în linişte cîteva iniţiative legislative de impact pentru locuitorii colegiului său. Cu care să iasă în forţă în toamnă, lăsînd trecutul să fie trecut. Că doar românii uită repede.

Comunicatul are ca temă modificarea sistemului de acordare a alocaţiilor. Aflăm că Ministerul Muncii are personalitate şi precedent, în timp ce elevii au opinii fără considerare: ”Astfel s-a putut întîmpla, ca actualul Minister al Muncii să se prezinte cu acelaşi subiect ca şi precedentul său de acum 2 ani, opinia fermă a elevilor fiind lipsit de considerare”.

Ca şi în cazul (prea) multor români, şi liceenii maghiari pe care îi aşteaptă şi o probă de limba română la bac au probleme cu formele verbale care se termină în „i”: „vor primii”. În schimb, scriitorul comunicatului lasă impresia unei mai bune cunoaşteri a limbii engleze: „Această iniţiativă (a Ministerului Muncii, n.m.) este împiedicată de drepturile fundamentale…”.

Aflăm şi „raţiunea de a fi” a asociaţiei: „ULM fiind o organizaţie care reprezintă şi apără interesele elevilor, are rolul în societate de a apăra drepturile elevilor, de a reprezenta şi a intensifica permanent voinţa acestora”. Ce nu e clar?

Mai avem „greva japoneză naţională” (s-a ţinut în România), copii care „rămîn sprijiniţi”, „inconcordanţa guvernamentală română”, consecinţele care „au efecte” şi o nouă greşeală întîlnită des şi la români: „este necesar realizarea”.

Concluzie: dacă nu stăpîneşti bine limba în care trimiţi un comunicat de presă, roagă un vorbitor nativ sau măcar pe cineva mai “cunoscător” să îl corecteze.

Apoi, prin zilele filmului portughez, la care vă invit şi pe domniile voastre, după cum urmează (cine, ce, cînd, cum şi unde – nu neapărat în această ordine):

Marţi, 23 februarie, ora 18.30: Miracolul după Salomé (2004); regia –Mário Barosso; ecranizare după romanul omonim al lui José Rodrigues Miguéis; acţiunea se întâmplă în Portugalia anului 1917, imediat după apariţia Sfintei Fecioare de la Fátima. Trailer aici. 

Miercuri, 24 februarie, ora 18.30: Cinci zile, cinci nopţi (1996); regia – José Fonseca e Costa; ecranizare după romanul cu acelaşi nume al lui Álvaro Cunhal; acţiunea se desfăşoară de data aceasta în Portugalia anilor ’40, în plină dictatură salazaristă. Secvenţe aici.

Joi, 25 februarie, ora 18.30: Tărîmul şoaptelor (2004); regia Margaridei Cardoso; adaptare cinematografică a romanului omonim al Lídiei Jorge; e despre războiul colonial din Africa de la sfîrşitul anilor ’60 – începutul anilor ’70. Trailer aici.

Toate proiecţiile vor avea loc la Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 24, etajul 1. Intrarea este liberă (daţi un semn dacă vreţi să mergem în gaşcă!). Filmele au subtitrare în limba română (mulţumesc de trasul de mînecă, Zuzu).

Vizionările sînt organizate de Casa Municipală de Cultură şi Biblioteca Portugheză de la Facultatea de Litere a UBB, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Cluj-Napoca, al Ambasadei Portugaliei la Bucureşti şi al Institutului Camões din Lisabona.

(Ne) vedem!

P.S. Staţi pe-aproape pentru alte „portughisme” în oraşul lui „no” şi „ioi”. Anul e abia la început!

Vă încălzesc cu titlul şi chapeau-ul:
„Bursa de Reclama lanseaza Programul de Referral
”Bucureşti, 11 februarie 2010
Bursa de Reclama lanseaza Programul de Referral, o metoda simpla si eficienta prin care jucatorii inscrisi in sistem isi pot monetiza mai bine site-urile din portofoliu recomandandu-le vizitatorilor proprii Bursa de Reclama.”
Aţi înţeles esenţa, da? Trăiască tautologia!

Primul paragraf nu este mai puţin savuros:
„Beneficiile pe care utilizatorii le pot obtine in urma inscrierii in acest program sunt urmatoarele: castigarea unui procent din profitul realizat de Bursa in urma activitatii de vanzare/cumparare a utilizatorilor referiti in sistem, precum si faptul ca perioada de comisionare a profitului este de un an; mai exact, in primele trei luni se castiga 40% din profitul Bursei de Reclama, iar in urmatoarele noua luni se va castiga un procent de 10%.”
Aş fi capitulat de mult după această ofertă atît de cinstită şi exprimată în termeni atît de clari, dar mi-am zis:. „Hai, fato, că poţi! Poţi citi şi tu pînă la sfîrşit un comunicat de presă de nici 3.000 de semne! Imaginează-ţi că mai lucrezi în presă şi trebuie să faci o ştire din el.” Aşa că am continuat.

Urmează paşii înscrierii, descrişi la persoana a III-a, „utilizatorul”, ca nu cumva să-ţi uşureze lectura: utilizatorul trebuie să aibă cont, să îşi aleagă un material de promovare, să-i insereze codul pe site-ul pe care îl deţine. Banner-ul de backup poate funcţiona şi el ca material de promovare – asta ca să ştiţi.

Pentru cine a rezistat pînă aici, vine la rînd paragraful „Cum funcţionează”. Vizitatorul trebuie să dea click pe un material de promovare şi este redirecţionat către Bursa de Reclamă, unde i se creează un cookie „cu informatiile necesare inscrierii in Programul de Referral”. „Valabilitatea acestui cookie se incheie in momentul in care perioada de activare se finalizeaza.” Ei, nu săriţi că nu ştiţi care e perioada de activare! Asta a fost intriga, punctul culminant e în paragraful următor.

Perioada aia e de cinci zile de la „momentul click-ului”. Timp în care neştiutorul vizitator trebuie să acceseze site-ul www.tradeads.eu şi să se înscrie la rîndul său în sistem, intrînd în Programul de Referral. „Noul cont inregistrat va fi asociat ca si referral proprietarului site-ului de unde vizitatorul a facut click.” Mai e cineva pe aici?

Şi ultimul pas al mecanismului, unde se vorbeşte în sfîrşit de bani: „Atunci cand noul cont este activat in Bursa de Reclama, publisher-ul incepe sa castige bani din activitatea de tranzactionare a noului utilizator.” Clar? Dacă nu, ne pare rău, da’ atîta a fost despre program. Mai rămîne doar eternul paragraf de final – despre Bursa de Reclama.

Autorul este – nici nu concepeam altfel – „PR specialist”. Pe mine m-a lăsat fără cuvinte, în asta e clar specialist.

P.S:  Cred că o să intru mai des pe comunicatemedia.ro, presimt că voi găsi o grămadă de material pentru rubrica asta.

„Buna Ziua stimati colegi !
am rugamintea sa va informati reciproc asupra solicitarii xxx Cluj [numele instituţiei] si sa incercam sa rezolvam aceasta problema !!!
Cu deosebit respect !!!
xxx [semnătura]”

Am şters emitentul, pentru că nu persoana este importantă. Ataşamentul se referă la procedura de acreditare a jurnaliştilor la o instituţie publică.

2. Din alt loc: cum poţi convinge jurnaliştii să-ţi deschidă mailul ce conţine un comunicat de presă dacă la expeditor apare „false”?