Urmăresc zilnic presa românească și mă amărăsc tot mai mult crasa lipsă de respect față de cititori, dezinteresul față de calitatea informației transmise și non-știrile cu care încep uneori buletinele principale ale zilei. Dacă ultimele două aspecte sînt apanajul presei (al cărei rol primordial este, pînă la urmă, de a informa), respectul față de cititori ar trebui să funcționeze, cred, și în cazul blogurilor, fiind vorba pur și simplu de un principiu moral. De aceea o să mă refer la el, restrîngînd și sfera de interes la online: presă (existentă și) online și bloguri.

Primul lucru neplăcut sînt reclamele de tip pop-up, de care trebuie să fii tare atent ca să scapi fără a le deschide din greșeală (mai ales cele animate, plimbătoare, care se mișcă după propriul chef). Mai vechi la presa online, au început să apară tot mai des, în ultima vreme, și pe bloguri.

Al doilea obicei nesănătos al presei online, preluat din presa tradițională, e și mai trist, pentru că prinde cititorii neavizați cu garda jos: publicitatea nemarcată. Din păcate, și acesta se extinde încetișor-încetișor pe bloguri.

Dacă cu presa „adaptativă” m-am obișnuit, învățînd s-o citesc și să-mi filtrez riguros informația, mă frustrează să fac același lucru și cu blogurile, mai ales că mă ia, oarecum, pe nepregătite: aici era tărîmul de relaxare, unde vedeam România frumoasă, chiar plină de boacăne, așa cum e; sursa de inspirație, care mă ajuta să continui; locul de unde învățam de la alții mai pricepuți ca mine, clarificîndu-mi nebuloasa din gîndire. Filtrele mele funcționau la capacitate mult redusă față de lecturarea presei și asta mă făcea să iubesc blogurile. Acum ce fac?

Înțeleg cînd vrei să faci bani din blog, mai ales dacă, vorba ‘ceea, ai cu ce, dar nu mi se pare ok să abdici de la principii doar pentru asta. Nu poți să folosești ceea ce înainte criticai și nu e frumos să aplici ce te deranja pe tine la alții.

Scenariu: sînt un comunicator de oriunde din țară și am de trimis un comunicat de presă de interes pentru mai multe orașe din Transilvania. Subiectul este de interes general, așadar vizez și presa de limba maghiară și germană (unde este cazul). Nu am o bază de date/ am una destul de veche, care trebuie actualizată.

Ce o să găsesc:

-          Publicații (unele exclusiv online!) care au doar un formular de contact (fără mail, telefon, adresă, redacție) – întreb: cum se așteaptă să primească un comunicat de presă de interes pentru orașul în care activează din partea unui emițător care nu le-a visat datele de contact și nu are de unde să le ia? Să-l pun copy-paste în formular?

-          Instituții de presă cu o singură adresă de mail, fără indicarea specializării jurnaliștilor și fără adresele fiecăruia, astfel încât șansele ca jurnalistul „pe domeniu” să citească mailul scad vertiginos / cu varianta: adresa de mail a redacției la „Contact” și lista jurnaliștilor pe o altă pagină, „Despre noi” sau „Redacție” – unde, însă, nu figurează nici o modalitate de contact;

-          Instituții de presă de limba maghiară sau germană fără nici un fel de traducere în română (sau chiar engleză, de ce nu?), unde datele de contact se pot afla pe bâjbâite, dar specializările reporterilor – nu prea.

-          Studiouri teritoriale de radio sau TV cu buletine proprii/ ediții locale de ziar care nu au site propriu și care nu au nici un fel de date de contact pe site-ul „mamă” – cum aflu eu unde există și unde nu, iar pentru cele care funcționează, cum dau de ele?

Apoi, de corespondenții locali n-am cum să dau decît dacă mă ajută cineva cu o listă.

În plus, dacă vreau să trimit și eu o felicitare ori o ciocolată jurnaliștilor care au preluat comunicate de-ale mele în timpul anului, va trebui în multe cazuri să sun la redacție pentru a afla adresa fizică, deoarece aceasta figurează rareori pe site.

Din păcate, situațiile enumerate mai sus nu sînt ficționale; dimpotrivă, le-am întîlnit mult mai des decît mi-aș fi imaginat și mărturisesc că nu prea înțeleg. Orice instituție de presă trebuie să vrea să primească informații, ca să aibă din ce să aleagă ce e de interes public și, deci, ce să publice, nu? Cum să fie greu să dai tocmai de jurnaliști, cînd ei știu cel mai bine, din munca lor cotidiană, ce înseamnă date de contact bine scrise? Pentru mine rămîne o dilemă.

Din greșelile comunicatelor de presă (XII)

Cînd conținutul „legumistic” se întîlnește cu entuziasmul pentru formulări pompoase, șablonate și corporatiste rezultă inadecvări precum cea din titlu. Și cum să nu-ți vină să rîzi cînd primești un mail de la PR Carrefour, intitulat „Carrefour România lansează Filiera Calității pentru morcov”? Întîi mi-am amintit de știrea cu întoarcerea castraveților curbați și a morcovilor cu noduri, că doar tot morcovi sînt și tot într-un comunicat de presă au ajuns, apoi am purces la lecturare.

Din mail afli că este vorba de a treia filieră, după „cea pentru porc din martie 2008 și cea pentru păstrăv proaspăt lansată anul acesta, în februarie”. Iar la atașament găsești și o poză cu oameni – „poza Filiera Calității Carefour 1”. Din filieră fac parte oameni din conducerea companiei, parteneri și chiar un secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

Comunicatul este „pentru difuzare imediată” (forma fără fond își spune din nou cuvîntul – știu că principiul se practică în SUA, dar la noi este total nepotrivit: cîte cazuri știți de comunicate trimise „Pentru difuzare după data de…” și la care să fi funcționat sistemul?). Din cele 5.262 de semne (!) aflăm de „angajamentul calității pentru morcov” pe care îl are Carrefour, dar și de „particularitățile Filierei Calității pentru morcov”. Pe scurt, știrea e cam asta: Carrefour va promova morcovii românești de la o anumită fermă, aleasă în acest scop.

Zău așa, nu puteau și ei să spună mai pe limbajul omului obișnuit (căruia i se adresează, în fond, informația) că de acum încolo la Carrefour găsim morcovi românești de bună calitate? Trebuia să fie lansată o filieră? Mi-ar fi plăcut să văd comunicatul de la filiera pentru porc (și mai ales explicațiile fotografiilor cu reprezentanții companiei…)

În concluzie, nu sînt de acord cu limbajul corporatist și consider că folosirea lui în comunicarea externă a companiei nu  face decît să-i aducă deservicii: mesajul nu ajunge/ nu este înțeles/ este ignorat de publicul-țintă.

P.S. Tot ieri am primit și un comunicat de presă de la „Contact” cu titlul „Comunicat de presă”. Din păcate, comunicatul lipsea – era doar numele unei instituții și link-ul spre site. Unde figurau diverse „noutăți pe scurt” – să-și aleagă fiecare ziarist ce noutate vrea să prezinte. Să mai lucreze și ei, vorba ‘ceea!

Dan Diaconescu şi-a arătat din nou flerul pentru senzaţional în această seară, cînd a decis să preia în direct lucrările din Camera Deputaţilor – lucrări ce păreau „promiţătoare” încă din debutul serii, cînd o serie de deputaţi au decis să urmeze exemplul colegilor din ţările africane – şi-or fi zis că dacă tot nu participă România la Campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud, să se inspire cum pot şi ei de acolo…

Aşa că, alături de „prinţesa Briana” (cine o fi şi doamna în cauză), Dan Diaconescu a purces la comentarea situaţiei la nivelul privitorilor lui, pentru ca şi cei mai puţin familiarizaţi cu procedurile să înţeleagă ce se petrece. A fost spectaculos, dintr-un punct de vedere: veneau SMS-uri de la privitori cu informaţii despre cîte un protagonist, auzeam comentarii spumoase, de genul „uite-l şi pe Nini Săpunaru, cu burtică, aşa”, „x-lescu vorbeşte la telefon, nu ştim cu cine”.

Am fost şocată – e drept, nu mă mai uitasem la şedinţele deputaţilor de vreo doi ani – cînd mi-am dat seama că oamenii aceia decid pentru noi (da, ştiu, spuneţi-mi naivă, dar nu credeam că s-a ajuns chiar aşa). Oamenii aceia care vorbeau urît, se îmbrînceau, rîdeau complice, îşi furau microfoane, îşi lipeau hîrtii pe spate, ascundeau şi tăiau capacele urnelor de vot, făceau un lanţ uman în jurul urnelor ca să-i împiedice pe alţii să voteze… Cred că niciodată politica nu m-a întristat atît de profund şi istovitor.

Notă: În mod bizar, cele două televiziuni de ştiri – Realitatea şi Antena 3, n-au dat în direct lucrările din seara asta (decît din cînd în cînd, la ştiri), deşi e vorba de o şedinţă excepţională, care se întinde după miezul nopţii, plină de spectaculos, în mod cert la concurenţă cu meciurile de fotbal. Că doar tot e pregătită berea şi popcornul…

Notă 2: la un moment dat Diaconescu a spus că la începutul emisiunii lui fusese o clarvăzătoare care a prezis că nu pică Guvernul mîine.

Sărmană ţară, ce-a ajuns de tine şi de români!

UPDATE: Opoziţia a fugit de vot, dar Puterea şi-a adus de-acasă mai toţi deputaţii (a venit şi Elena Udrea, ba chiar şi Monica Iacob Ridzi) şi la final a avut cîştig de cauză. Şedinţa s-a terminat la 2.00. De la 10.00 e moţiunea.

O greşeală (de data aceasta de tactică, nu de conţinut sau de formă) pe care am întîlnit-o destul de frecvent în relaţia cu presa, că era vorba de oameni politici ori de afacerişti: trimiterea către toată mass-media a unui comunicat de negare / infirmare a unei informaţii apărute doar într-una / în cîteva din “organele de presă”. Printr-o replică adresată întregii mass-media, rişti ca subiectul denigrator la adresa ta să ajungă la un public mult mai mare decît cel care îl aflase iniţial. Şi, după cum zic teoriile sociologice, publicul va uita, după un timp, cine a iscat scandalul şi că tu ai dezminţit (chiar şi cu argumente)… şi vei rămîne stigmatizat cu fapta de care eşti acuzat. Prin urmare, ai de pierdut.

Un asemenea exemplu este comunicatul de presă emis joi, 8 martie, de Guvern, în care premierul Emil Boc este citat explicînd că este un susţinător al Legii lustraţiei, iar în timpul studenţiei nu a deţinut funcţii de conducere la nivelul UTC şi nici nu a beneficiat de privilegii comuniste. În comunicat nu se precizează explicit sursa acuzaţiilor, ci se spune doar “aşa cum încearcă unii să acrediteze”, “aşa cum incorect s-a afirmat în presă”, “idei acreditate în mod tendenţios de unele publicaţii” (despre cînd e cazul şi cînd nu să-ţi nominalizezi acuzatorii e o altă discuţie).

Ştiam de aceste acuzaţii din 2004, de cînd fuseseră lansate în lupta electorală Boc – Rus (fără vreun avantaj pentru vreunul, întrucît ambii erau acuzaţi de poziţii pe la UTC / UASCR), dar nu le mai auzisem în ultima vreme. Le-am revăzut abia în presa de joi şi vineri, care cita comunicatul Guvernului, pentru că în perioada pascală m-am ţinut aşa, mai deoparte de presă. Dacă nu era precizarea Guvernului, nu aflam că subiectul a fost redeschis. Cu alte cuvinte, fac parte tocmai din publicul acela “mai mare” de care vorbeam mai sus.

Am încercat însă să văd de unde a pornit reacţia Executivului: a fost aşa o chestiune dezbătută peste tot şi am ratat-o doar eu? “Prietenul Google” mi-a spus aşa: subiectul a fost relansat de România liberă pe 1 aprilie: Legea lustraţiei l-ar scoate din politică pe Boc, fost lider UTC, fiind preluat de diverse site-uri mai micuţe la trafic. Reacţia din 8 nu poate fi la materialul vechi de o săptămînă.

Afirmaţia reapare pe blogul lui Adrian Năstase (sesizaţi ironia, nu?) , care prezintă un întreg scenariu de debarcare a lui Boc pornind de la prezumtivul trecut comunist al premierului: Băsescu vrea să scape de Boc, material postat pe 8 aprilie, la ora 6:59, şi preluat mai apoi de diverse site-uri mari şi mici (cu citarea sursei). Conform logicii, rezultă că reacţia Guvernului este la postul bloggerului Năstase (unde, de altfel, acuzaţia nu este însoţită de vreo dovadă: “La ora aceasta, Emil Boc este personajul cu cea mai înaltă funcţie în stat, care a deţinut funcţii în cadrul Tineretului Comunist”) şi doar aşa, ca ecou, la materialul din RL.

Calculul e simplu şi numeric: public (România liberă + site-urile care au preluat + blogul lui Adrian Năstase + site-urile care au preluat) << public (presa din 8-9 aprilie (destul de multă) care a preluat comunicatul Guvernului). Am exclus din discuţie televiziunile şi radiourile, pentru că nu toate au sintezele de pe online bine puse la punct, dar sînt convinsă că proporţiile se păstrează.

În plus, pot apărea efecte adverse: presa ostilă /neobedientă lui Boc şi care “a ratat” subiectul via Năstase îl poate “reşapa” pornind de la comunicatul Guvernului. Un asemenea exemplu (de aici, de la Cluj), sînt cele două materiale apărute în Foaia Transilvană la interval de o oră între ele: Boc se dezice de trecutul utecist (care citează din comunicat şi aminteşte acuzaţiile care i s-au adus lui Emil Boc de-a lungul anilor pe această temă) şi Iată cum îi aplauda Emil Boc pe Nicolae şi Elena Ceauşescu (unde se aminteşte materialul publicat de actualul premier în 1989 în ziarul local Făclia, “Omagiul şi recunoştinţa tinerei generaţii”, articol prezentat de presă şi în campania din 2004).

Ca notă (deşi aici e loc de discuţie de strategie politică, prea lungă pentru postul acesta): comunicatul Guvernului nu-şi are rostul în contextul în care se vorbeşte de adoptarea rapidă a Legii lustraţiei (mă rog, promisiunea asta am mai auzit-o…). Or, dacă premierul are trecutul intact, cea mai bună dovadă o va avea odată cu punerea în aplicare a legii, cînd subiectul va fi închis în favoarea lui. Iar dacă adoptarea legii va fi tergiversată / subiectul a fost lansat doar ca fumigenă, lumea va pune acest eşec pe seama trecutului premierului. Şi va rămîne cu convingerea că a avut funcţii şi privilegii comuniste.

“Membrele fundației X au vizionat ieri capodopera lui James Cameron, filmul Avatar”. Aşa începe un comunicat remis miercuri presei (mulţumesc, Mihai, că mi l-ai forwardat). Şi cam asta e toată informaţia: că membrele respectivei fundaţii (nu spune cîte) au mers la film (nu spune la care cinematograf). Restul e reclamă la Avatar. Şi cîteva haioşenii de genul “Femeile din fundaţie consideră că Avatar este un film ce trebuie văzut (…) mai ales pentru mesajul transmis” sau “ <Este un film care va schimba lumea>, a spus ZZZ, președintele fundației X”. Iar dacă nu știi cine e fundația în cauză, degeaba cauți clasicul paragraf edificator, pentru că nu există. N-ai decît să intri pe site să vezi ce și cum.

Pornind de la acest exemplu, vine o întrebare: cînd să emiți și cînd să nu emiți un comunicat de presă? Pînă acum am întîlnit următoarele variante:

1. Țării, cît mai multe comunicate

Ca să nu uite presa de tine și să vadă mereu că faci ceva. Și atunci trimiți non-știri, în speranța că poate cineva are nevoie de o „plombă” pentru vreun colț de pagină. Doar niciodată nu sînt prea multe comunicate de presă, nu? Ba da. Riscul e să se creadă că nu prea faci mai nimic decît să trimiți comunicate aiurite, să cazi în derizoriu și să nu mai fi preluat nici cînd chiar ai ceva de spus. A la longue, clar că nu e de recomandat.

2. Noi muncim, nu vorbim

Că doară cu ce te încălzește pe tine că apari în ziar? Nu-ți iese nimic, oricum pe finanțatorii tăi nu-i interesează dacă ai apărut în presă (da, există varianta asta, chiar mai frecvent decît am crede la prima vedere. Am întîlnit-o și la ONG-uri, dar și la companii, ba chiar și la oameni politici, dacă se poate crede așa ceva). Cu variațiunea: Nu dai comunicat, cumperi spațiu să ai material plătit, că știi că jurnaliștii ăștia numa’ distorsionează și tu zici una, în ziar apare cu totul altceva. Variațiunea apare în special la cei care au avut măcar o întîlnire “nefericită” cu vreun jurnalist.

3. Fac și mi-s mîndru că fac

Măi, parcă n-ai mai apărut în presă de ceva vreme… n-ai dat comunicat… n-ai făcut proiecte interesante? Ba am un proiect chiar mișto / Ba hai să fac un proiect fain. Ai acțiune și o mediatizezi. Și peste o vreme la fel. Ziariștii știu că un comunicat de la tine are potențial de știre și îl preiau destul de mulți.

Firește, la citire sună foarte simplu: 3, varianta de mijloc, varianta corectă. Totuși, întîlnim mult prea des cazuri și de 1, și de 2, deci nu e clar pentru toată lumea.

De aici se desprinde un subiect pentru un post ulterior: cînd să faci conferință de presă și cînd să trimiți doar comunicat.

Presa scrisă a scos miercuri seară subiectul (EVZ şi Citynews), care a crescut ca bulgărele de zăpadă rostogolit toată ziua de joi de televiziuni şi alte instituţii de presă. Datele acumulate pînă acum (în principal încă din Adevărul şi de pe Mediafax, care au adăugat noi nume la cele prezentate iniţial) sînt cam astea: în dosarele întocmite de DIICOT pentru un proces de trafic de persoane care se judecă apar declaraţii ale martorilor potrivit cărora deputaţii PD-L Petru Călian şi Adrian Gurzău; consilierul judeţean PNL Mihai Szeplekan; şeful Poştei Cluj, Ovidiu Călin; fostul consilier local PD-L Mircea Petric; comisarul-şef Zaharia Ciorbă, adjunct al şefului Poliţiei Cluj-Napoca; Decebal Cotoc, proprietar de firmă de publicitate din Cluj-Napoca; cîntăreţul Tudor Chirilă; fotbalistul Tibi Bălan; luptătorul de K1 Ionuţ Iftimoaie; patroni şi ziarişti de la Gazeta de Cluj – nominalizaţi: Ioan Oţel, Liviu Man, Adi Avarvarei, Aurel Mureşan; patronul unui club, Mircea Buteanu au frecventat un bordel din Cluj-Napoca şi cei mai mulţi dintre ei ar fi întreţinut şi relaţii sexuale, cu sau fără cost, cu fetele de acolo (unele minore).

Las deoparte faptul că poliţistul era pe atunci (conform materialelor amintite) şeful secţiei pe raza căreia funcţiona bordelul, că povestea e veche de cinci ani şi a ieşit la lumină abia acum, că nici unul dintre cei amintiţi nu recunoaşte că el personal ar fi mers la curve (plătite). Vă prezint cazul lui Petru Călian (de altfel, cel mai mediatizat dintre cei din lista de mai sus), strict din perspectiva comunicării de criză.

Materialele amintesc mai multe declaraţii potrivit cărora Călian ar fi făcut sex pe bani; ba, mai mult, cu complicitatea lui Szeplekan, ar fi dus curve în camera de hotel unde era cazat ca deputat, din bani publici. Care a fost reacţia lui faţă de acest scandal?

1. Iniţial, în declaraţiile date DIICOT a spus că „în calitate de demnitar” făcea „un studiu de impact pentur o iniţiativă legislativă care să reglementeze fenomenul prostituţiei” şi că pentru acesta ar fi avut (doar) discuţii cu o prostituată.

2. Contactat „la cald” (miercuri seara) de EVZ, a negat tot şi a dat vina pe cineva care îi vrea răul:  „Sînt răutăţi. Aşa se poate spune despre oricine orice. Nu am fost niciodată cu aceste fete în camerele de hotel sau în delegaţii la partid, în compania unor astfel de persoane. Am dat declaraţii în care am spus că am avut un astfel de proiect de iniţiativă legislativă, dar a fost doar un proiect. Este o mare răutate a cuiva şi ştiu ce anume se întâmplă.” Pentru Citynews a indicat mai clar posibilii „vinovaţi”: „Se pare că totul mi se trage de la declaraţiile făcute de mine în ultima vreme la adresa magistraţilor şi la adresa salariilor nesimţite ale acestora”.

3. În prima parte a zilei de joi nu a fost de găsit pentru declaraţii.

4. A revenit joi după prînz, cu precizări pentru Mediafax: „Eu nu circul decît cu avionul la Bucureşti, nu cu maşina, şi nu am dus anumite fete la hotel. Nici măcar nu le cunosc”. A mai spus că îi va acţiona în instanţă pe cei care scriu neadevăruri despre el.

5. Joi după-masa, puţin înainte de ora 17.00, a ajuns şi comunicatul de presă al lui Călian. Începea cu o precizare: „Calitatea mea în dosarul aflat pe rol la Tribunalul Cluj, este (sic!) de martor, alături de circa alte 100 de persoane”. Urmau cîteva detalii spaţial – temporale (nu o cunoaşte pe femeia pusă sub acuzare, a fost o dată în local fără să ştie ce era acolo). Spunea apoi că nu a fost în local pentru studiul de impact („aşa cum s-a scris în mod eronat în presă”), că în acea perioadă a discutat cu diverşi despre un viitor proiect ce vizează regimul juridic al contravenţiilor. „Nu am solicitat niciunei persoane din acel local să mă însoţească în anumite localităţi sau să întreţină relaţii sexuale cu mine”. În fine, acuza că materialele au fost calomnioase şi anunţa că va da în judecată atît autorii, cît şi cele două publicaţii (EVZ şi Citynews).

Cum cred că a greşit Petru Călian în comunicare?

a. declaraţia dată la DIICOT este rizibilă, dar nu comentez conţinutul – este totuşi o declaraţie dată sub semnătură în faţa procurorilor.

b. prima sa reacţie a fost de negare, punînd totul pe seama unora (magistraţii?) care îi vor răul. Negare, în condiţiile în care la dosar sînt mai multe declaraţii despre activităţi sexuale, inclusiv tranşante: „am întreţinut relaţii sexuale cu Petru Călian”. De asemenea, potrivit Citynews, „peste 50 de martori şi părţi vătămate l-au identificat pe Călian pe planşele fotografice de recunoaştere”. Reacţia recomandată ar fi fost „Nu comentez, a trecut mult timp de atunci, nu-mi amintesc exact şi nu aş dori să dau informaţii greşite”, după care trebuia să se întîlnească cu consultantul în comunicare şi să stabilească un punct de vedere coerent, pe care să-l susţină a doua zi, în caz că subiectul ia amploare (cum s-a şi întîmplat).

c. în prima parte a zilei nu a dat alte declaraţii, astfel încît presa care a preluat subiectul (inclusiv televiziuni) a folosit declaraţiile de la a şi b – luînd în derîdere explicaţia dată în faţa procurorilor.

d. declaraţia suplimentară pentru Mediafax, apărută mai tîrziu, nu aduce elemente în susţinerea sa: precizarea că circulă doar cu avionul la Bucureşti poate fi contrapusă cu informaţia că drumul împreună cu fetele a fost la Baia Mare, iar în cea că nu a dus „anumite fete” (pe care nici măcar nu le cunoaşte!) la hotel se contrazice singură. Apare primul element de atac: ameninţarea cu judecata a celor care scriu „neadevăruri” despre el.

e. comunicatul de presă începe cu o precizare irelevantă (nimeni nu i-a contestat calitatea de martor în dosar, nimeni nu l-a învinuit de trafic de persoane sau alte lucruri, vorbim doar de un scandal sexual, nu de o faptă penală – în ceea ce îl priveşte). Neagă în continuare toate acuzaţiile, învinuieşte în mod gratuit presa (jurnaliştii citaseră chiar din declaraţia lui la DIICOT chestiunea cu „studiul de impact” pe seama căruia s-a făcut atîta mişto în special pe la televiziuni). Ameninţă jurnaliştii cu judecata, deşi ei, în mare parte, au prezentat acte oficiale. (Pe lîngă subiect: cît am lucrat în presă am primit ameninţări cu judecata doar cînd cei în cauză se simţeau „încolţiţi” şi nu aveau argumente să contrazică informaţiile prezentate. De altfel, nici unul n-a trecut mai departe de ameninţări.)

Ce făceam eu în locul lui (sau dacă îl consiliam)?

Varianta mea porneşte de la premisa că joi dimineaţa, la prima oră, Călian trebuia să aibă pregătit scenariul de replică, pe care să-l prezinte în primul rînd celor două publicaţii care scriseseră. Trebuia mai apoi să fie disponibil şi pentru ceilalţi jurnalişti, cărora să le dea aceleaşi răspunsuri şi, odată ce subiectul lua amploare, să emită şi un comunicat de presă (tot cu aceleaşi informaţii – consecvenţa în declaraţii este foarte importantă în asemenea situaţii). Nu-ţi poţi permite să fii inaccesibil presei cînd eşti în mijlocul unui scandal sexual serios (vorbim aici de declaraţii la DIICOT şi tot tacîmul, nu de o acuză a vreunei starlete printr-o revistă de scandal). De ce să nu dea comunicatul de presă încă de dimineaţă? Pentru că atunci nu era sigur că subiectul va fi dezvoltat atît de mult şi, dînd un comunicat prea repede, risca să atragă chiar el atenţia asupra poveştii.

Putea să recunoască că a frecventat clubul în cauză, alături de prieteni (strategia cu negatul cred că este necîştigătoare în această situaţie, în care e „unul singur împotriva mulţimii” şi nici nu vine cu un argument viabil de ce ar face ceilalţi un complot împotriva lui). Că a greşit şi că acesta nu este un comportament adecvat unui ales. Că a fost o scăpare, o perioadă mai grea pentru el. Putea să le ceară scuze soţiei şi familiei, precum şi celor care l-au votat. Dacă era posibil, să apară la televizor alături de soţie sau alături de comunicatul lui să fie şi unul de susţinere semnat de ea. Opţional, el să intervină telefonic la talk-show-urile de analiza politică ce au disecat subiectul, iar ea la cele mondene – cu acelaşi discurs stabilit de la început. Într-o lume ideală, el să-şi dea demisia. Mai aproape de noi, să le spună alegătorilor că speră ca această „nebunie” a lui să nu şteargă cu buretele tot ce a făcut pentru comunitate în atîţia ani de activitate politică. Şi că dacă totuşi nu îl vor putea ierta creştineşte îl pot pedepsi la alegerile următoare. Un comunicat scris „la sentiment” de la început pînă la sfîrşit – pentru că astea „prind” la români.

Să stea apoi cîteva luni mai „la cutie”. Să-l vadă alegătorii cum merge în fiecare duminică la slujbă cu soţia şi familia, să ia o pauză de pe „sticlă” şi să pregătească în linişte cîteva iniţiative legislative de impact pentru locuitorii colegiului său. Cu care să iasă în forţă în toamnă, lăsînd trecutul să fie trecut. Că doar românii uită repede.

După PCM Cluj, a venit rîndul ULM – „Uniunea Liceenilor Maghiar (sic!) din România” să ne ofere o mostră de „nu ştie bine la mine româneşte”. Parcă oamenii ăştia vor cu tot dinadinsul să le dea apă la moară extremiştilor români. (Mulţumesc, Mihai, pentru sesizare.)

Comunicatul are ca temă modificarea sistemului de acordare a alocaţiilor. Aflăm că Ministerul Muncii are personalitate şi precedent, în timp ce elevii au opinii fără considerare: ”Astfel s-a putut întîmpla, ca actualul Minister al Muncii să se prezinte cu acelaşi subiect ca şi precedentul său de acum 2 ani, opinia fermă a elevilor fiind lipsit de considerare”.

Ca şi în cazul (prea) multor români, şi liceenii maghiari pe care îi aşteaptă şi o probă de limba română la bac au probleme cu formele verbale care se termină în „i”: „vor primii”. În schimb, scriitorul comunicatului lasă impresia unei mai bune cunoaşteri a limbii engleze: „Această iniţiativă (a Ministerului Muncii, n.m.) este împiedicată de drepturile fundamentale…”.

Aflăm şi „raţiunea de a fi” a asociaţiei: „ULM fiind o organizaţie care reprezintă şi apără interesele elevilor, are rolul în societate de a apăra drepturile elevilor, de a reprezenta şi a intensifica permanent voinţa acestora”. Ce nu e clar?

Mai avem „greva japoneză naţională” (s-a ţinut în România), copii care „rămîn sprijiniţi”, „inconcordanţa guvernamentală română”, consecinţele care „au efecte” şi o nouă greşeală întîlnită des şi la români: „este necesar realizarea”.

Concluzie: dacă nu stăpîneşti bine limba în care trimiţi un comunicat de presă, roagă un vorbitor nativ sau măcar pe cineva mai “cunoscător” să îl corecteze.

Comunicatul imposibil mi-a întrerupt sinapsele după-masă, mulţumită evidenţierii lui de către @chinezu pe Twitter. După o primă lectură, chinuită peste poate, am decis că merită să rămînă întru posteritate cu mai mult decît un simplu link pe Twitter.

Vă încălzesc cu titlul şi chapeau-ul:
„Bursa de Reclama lanseaza Programul de Referral
”Bucureşti, 11 februarie 2010
Bursa de Reclama lanseaza Programul de Referral, o metoda simpla si eficienta prin care jucatorii inscrisi in sistem isi pot monetiza mai bine site-urile din portofoliu recomandandu-le vizitatorilor proprii Bursa de Reclama.”
Aţi înţeles esenţa, da? Trăiască tautologia!

Primul paragraf nu este mai puţin savuros:
„Beneficiile pe care utilizatorii le pot obtine in urma inscrierii in acest program sunt urmatoarele: castigarea unui procent din profitul realizat de Bursa in urma activitatii de vanzare/cumparare a utilizatorilor referiti in sistem, precum si faptul ca perioada de comisionare a profitului este de un an; mai exact, in primele trei luni se castiga 40% din profitul Bursei de Reclama, iar in urmatoarele noua luni se va castiga un procent de 10%.”
Aş fi capitulat de mult după această ofertă atît de cinstită şi exprimată în termeni atît de clari, dar mi-am zis:. „Hai, fato, că poţi! Poţi citi şi tu pînă la sfîrşit un comunicat de presă de nici 3.000 de semne! Imaginează-ţi că mai lucrezi în presă şi trebuie să faci o ştire din el.” Aşa că am continuat.

Urmează paşii înscrierii, descrişi la persoana a III-a, „utilizatorul”, ca nu cumva să-ţi uşureze lectura: utilizatorul trebuie să aibă cont, să îşi aleagă un material de promovare, să-i insereze codul pe site-ul pe care îl deţine. Banner-ul de backup poate funcţiona şi el ca material de promovare – asta ca să ştiţi.

Pentru cine a rezistat pînă aici, vine la rînd paragraful „Cum funcţionează”. Vizitatorul trebuie să dea click pe un material de promovare şi este redirecţionat către Bursa de Reclamă, unde i se creează un cookie „cu informatiile necesare inscrierii in Programul de Referral”. „Valabilitatea acestui cookie se incheie in momentul in care perioada de activare se finalizeaza.” Ei, nu săriţi că nu ştiţi care e perioada de activare! Asta a fost intriga, punctul culminant e în paragraful următor.

Perioada aia e de cinci zile de la „momentul click-ului”. Timp în care neştiutorul vizitator trebuie să acceseze site-ul www.tradeads.eu şi să se înscrie la rîndul său în sistem, intrînd în Programul de Referral. „Noul cont inregistrat va fi asociat ca si referral proprietarului site-ului de unde vizitatorul a facut click.” Mai e cineva pe aici?

Şi ultimul pas al mecanismului, unde se vorbeşte în sfîrşit de bani: „Atunci cand noul cont este activat in Bursa de Reclama, publisher-ul incepe sa castige bani din activitatea de tranzactionare a noului utilizator.” Clar? Dacă nu, ne pare rău, da’ atîta a fost despre program. Mai rămîne doar eternul paragraf de final – despre Bursa de Reclama.

Autorul este – nici nu concepeam altfel – „PR specialist”. Pe mine m-a lăsat fără cuvinte, în asta e clar specialist.

P.S:  Cred că o să intru mai des pe comunicatemedia.ro, presimt că voi găsi o grămadă de material pentru rubrica asta.

Am văzut aici, mulţumită lui @mihaiprodan, un comunicat savuros, pe care nu-l puteam lăsa pe dinafară. Eu înţeleg că pentru maghiari limba română este o limbă străină, dar, totuşi, parcă cei de la PCM Cluj vor să-şi facă un titlu de onoare din necunoaşterea ei.
Reproduc textul comunicatului, cu sublinierile necesare (Mihai, ţi-au scăpat cîteva ):

“INVITAŢIE
Filiala judeţeană din Cluj al Partidului Civic Maghiar invită Redacţiile tuturor organelor de presă în ziua de 12 februarie 2010 oar 11 la şedinţă de Comunicat de presă, in Biroul aflat in Strada Moţilor nr. 4 ap. 6 (în dreata curţii) unde va fi prezentat tema:
Situaţia învăţământului primar in urma:
- măsurilor de aplicare ale cotelor de elevi
- cele de restructurare prin comasare ale şcolilor prin centre şcolare
- precum şi reducerea claselor din mediul rural (nu numai celor comasate)
Măsurile luate de ministerul invăţământului şi de inspectoratelor şcolare, au o influenţa majoră asupra mediului rural ptr care vom prezenta şi problematica acestuia.
Persoana de contact:
Simon Csaba tel. E-mail: Xxx
Vă invităm cu mare respect organizatorii,
Csép Sándor, Preşedinte PCM Cluj
Simon Csaba, Preşedinte executiv PCM Cluj, vicepreşedinte PCM”